Femeile din Marea Britanie vor avea dreptul să ceară Poliţiei dosarele partenerilor lor

O nouă lege care a stârnit deja controverse în Marea Britanie le permite femeilor să primească informaţii despre trecutul partenerilor lor, pentru a vedea mai ales dacă aceştia au vreun dosar de violenţă domestică.
Romania TV
16 iul. 2012, 09:48
Femeile din Marea Britanie vor avea dreptul să ceară Poliţiei dosarele partenerilor lor

Prevederea legală a intrat în vigoare chiar de luni. Potrivit noilor reglementări, oricare femeie va avea dreptul să se intereseze la Poliţie şi la alte organisme de securitate despre trecutul prietenului ei. Dar legea este valabilă şi pentru bărbaţii care au partenere violente. Mai mult decât atât, inclusiv alte rude, prietenii sau vecinii unei persoane bănuite că ar fi violente faţă de partenerul de cuplu se pot folosi de această lege, dacă au bănuieli întemeiate sau indicii despre existenţa unor asemenea fapte.

Controversata iniţiativă poreclită „Legea lui Clare” le dă femeilor posibilitatea de a afla dacă în spatele unui bărbat serios şi liniştit la prima vedere s-ar putea ascunde, de fapt, un temperament recalcitrant şi violent, care să le transforme viaţa în iad şi să le-o pună chiar în pericol de moarte. Legea va începe să funcţioneze în regiunile din Marea Britanie în care se înregistrează cea mai mare delincvenţă domestică, urmând a se extinde în toată ţara.

Proiectul legislativ fusese dezvăluit încă de anul trecut, de către publicaţia Mail on Sunday şi îşi avea sursa de inspiraţie în crimele ce pot rezulta din relaţiile făcute prin intermediul Internetului. Însăşi denumirea populară a legii are la bază un caz concret, petrecut în 2009, în Manchester, când un bărbat de 36 de ani, George Appleton, a strangulat-o pe prietena lui pe care o cunoscuse prin Internet, Clare Wood şi îi arsese cadavrul înainte ca el să se spânzure.

După moartea fiicei lor, părinţii ei au aflat că Appleton fusese condamnat în trecut pentru violenţă asupra femeilor, inclusiv pentru o răpire sub ameninţare cu cuţitul a uneia dintre fostele lui prietene, scrie Daily Mail.

Tatăl Clarei Wood, Michael Brown susţine noua lege şi s-a oferit să o promoveze în rândul femeilor.  La rândul său, ministrul de Interne, Theresa May, iniţiatoarea proiectului, a declarat pentru Daily Mail că  „violenţa domestică este o crimă îngrozitoare, din cauza căreia, în medie, două femei mor într-o săptămână în mîinile partenerilor lor de viaţă  şi milioane de femei suferă ani în şir abuzurile partenerilor lor. Tocmai de aceea suntem interesaţi în permanenţă să găsim noi modalităţi de protecţie a victimelor”.

Legea are mulţi susţinători, dar şi critici care susţin că iniţiativa ar fi „o pierdere de timp” şi „o risipă de resurse umane din Poliţie”. Alţii sunt de părere că legea i-ar încuraja pe unii să facă „plângeri maliţioase împotriva unor oameni nevinovaţi”.

Informaţiile vor fi oferite celui interesat numai după ce ofiţerii de poliţie se vor asigura că îngrijorarea celui care face cererea pentru a obţine asemenea informaţii este întemeiată. În 2010, în Marea Britanie, 94 de femei şi 21 de bărbaţi au fost ucişi de către partenerul de viaţă, fostul partener sau de amant.

 

 

DailyBusiness
Pfizer cere României despăgubiri de 500 de milioane de euro într-un proces privind vaccinurile anti-COVID
Spynews
Când va fi înmormântat Mario Berinde, copilul ucis în Timiș. Familia lui a făcut anunțul trist
Fanatik.ro
Amenințată cu anexarea de Donald Trump, Groenlanda a fost învinsă de România! Pentru tricolori urmează avanpremiera meciului decisiv cu Turcia
Capital.ro
Pensiile care se reduc cu 85%. Decizia Guvernului luată azi, 22 ianuarie. Pensionarii care vor primi mai puțin lunar
Playtech.ro
Cum scapi de gheața din curte fără să distrugi cimentul. Metode sigure
Adevarul
Autostrada cu tuneluri din vestul României, realizată pe jumătate. Câți metri au mai rămas de excavat din galerii
wowbiz.ro
Primele declarații ale mamei lui Alin, băiatul de 15 ani ucis în Timiș! Femeia îi anunțase dispariția cu doar două zile înainte de a fi găsit mort
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când și unde va fi înmormântat Mario Alin. Anunțul făcut de familia adolescentului
iamsport.ro
Uluitor! Angelo Niculescu a spus înainte să moară de ce nu a jucat Nicolae Dobrin în Mexic: ”Inadmisibil, lipsă de conștiință!”
MediaFlux
Veste cruntă! Lista românilor care vor fi dați afară de la locul de muncă!
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day