Femeile din România şi Bulgaria, cele mai expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială din UE

Femeile din România şi Bulgaria sunt, potrivit datelor unui studiu Eurostat, de două ori mai expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială, comparativ cu media Uniunii Europene.
Romania TV
07 mart. 2012, 17:16
Femeile din România şi Bulgaria, cele mai expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială din UE

Potrivit acestui studiu publicat în contextul marcării Zilei Femeii, riscul de sărăcie şi excluziune socială îi afectează în măsură aproape egală şi pe bărbaţii din cele două ţări. Astfel, datele arată că 42,1% dintre femei şi 40,8% dintre bărbaţii din România sunt expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială. În Bulgaria, 43,3% dintre femei şi 39,8 % dintre bărbaţi sunt expuşi acestui risc, potrivit Mediafax.

Procentele sunt aproape duble comparativ cu media la nivelul UE 27, care indică 24,5% în cazul femeilor şi 22,3% în cazul bărbaţilor.

Datele Eurostat sunt aferente anului 2011, deşi în cazul anumitor state, printre care şi România, cifrele sunt cele raportate în anul 2010.

Potrivit Eurostat în UE sunt, în total, 257 de milioane de femei şi 245 de milioane de bărbaţi, respectiv 104,8 femei la 100 de bărbaţi. În cazul populaţiei cu vârsta peste 65 de ani, numărul femeilor creşte comparativ cu cel al bărbaţilor, fiind 138,2 femei la 100 de bărbaţi. În România erau, potrivit cifrelor Eurostat, 105,4 femei la suta de bărbaţi, respectiv 147 de femei la suta de bărbaţi în cazul categoriei de vârstă de peste 65 de ani. Cele mai mari diferenţe între numărul de femei şi bărbaţi se înregistrează în ţările baltice. Acolo, numărul femeilor este aproximativ de două ori mai mare comparativ cu cel al bărbaţilor.

Studiul mai arată că România este printre statele în care procentul femeilor angajate este relativ scăzut. Astfel, 59,5 % dintre femeile din România sunt angajate. În Malta, doar 38,8% dintre femei muncesc. Procente de ocupare mai scăzute decât în România s-au mai înregistrat în cazul femeilor din Italia (51,4%), Grecia (53,9%), Spania (57,3%) şi Ungaria (57,6%). Rata de ocupare în cazul femeilor cu vârste între 25 şi 64 de ani a fost de 63,8% la nivelul UE27 în 2010, în timp ce în cazul bărbaţilor a fost de 77,5%.

Datele Eurostat arată că, în cazul categoriilor de populaţie cu un nivel scăzut de studii, numărul femeilor angajate este, în medie, cu 20% sub cel al bărbaţilor. În schimb, diferenţa scade la doar câteva procente în cazul persoanelor cu studii superioare. În România, 45,7 % dintre femeile cu studii minime şi 67,6% dintre bărbaţii din aceeaşi categorie sunt angajaţi. În cazul persoanelor cu studii medii, gradul de ocupare este de 60,6% în cazul femeilor şi de 75,5% în cazul bărbaţilor. În cazul persoanelor cu studii superioare, 84,5% dintre femei şi 86% dintre bărbaţi sunt angajaţi.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – U Cluj, cu al 3-lea trofeu pe masă! Niciodată nu s-a întâmplat așa ceva în fotbalul românesc
Capital.ro
Vârstnicii care primesc 2.783 de lei pensie. Câți pensionari are România în total. Date oficiale CNPP
Playtech.ro
Un călător care a vizitat întreaga lume dezvăluie ţările care l-au dezamăgit. Multe sunt vizitate anual şi de români
Adevarul
Avertisment dur al șefului ROMARM. România nu trebuie să rămână doar „atelier de asamblare” a dronelor
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Fostul jucător din Ștefan cel Mare a spus că ”adevărata” Dinamo nu e echipa din SuperLiga: ”Când jucam acolo, nici nu îmi venea să cred”
MediaFlux
Luna Nouă în Taur pe 16 mai 2026. Ce reprezintă și care sunt zodiile direct afectate
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi