Fenechiu: Mii de angajaţi din CFR au cerut să plece voluntar

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că mai multe mii de angajaţi din cadrul CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă s-au înscris deja pe liste cu disponibilizări, urmând să beneficieze de plăţi compensatorii conform Ordonanţei 36 privind protecţia socială.
Romania TV
03 iul. 2013, 13:10
Fenechiu: Mii de angajaţi din CFR au cerut să plece voluntar

Fenechiu a declarat miercuri că în anumite domenii din transporturi sunt necesare restructurări şi reducerea numărului de persona pentru oprirea adâncirii pierderilor, dar că îşi doreşte ca angajaţii de la companiile şi instituţiile aflate sub autoritatea ministerului să nu plece fără plăţi compensatorii.

„Pentru mine este un obiectiv să nu dăm niciun om afară şi să rămână fara venituri. Restructurările se vor face în special voluntar. Deja le-am cerut celor de la CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă să vină cu propuneri de hotărâri de Guvern pentru aplicarea Ordonanţei 36 la fiecare din aceste instituţii, pe un număr de angajaţi pe care dumnealor îi consideră necesari a fi disponibilizaţi, şi din ceea ce am înţeles există foarte mulţi care s-au înscris deja, adică şi-ar dori să beneficieze de prevederile Ordonanţei 36. În acest mod facem restructurare”, a spus ministrul Transporturilor.

Întrebat ce înseamnă „foarte mulţi”, Fenechiu a afirmat că sunt „mii”.

Ministrul a adăugat că la CFR SA sunt 24.000 de angajaţi, 14.000 la CFR Călători şi 10.000 la CFR Marfă.

Ordonanţa 36, adoptată la începutul acestui an, prevede că persoanele disponibilizate de la companii de stat vor primi indemnizaţie de şomaj, venit lunar de completare şi plăţi compensatorii acordate în conformitate cu contractelor de muncă aplicabile la nivelul fiecărei societăţi.

Fenechiu a anunţat la 20 iunie că Executivul nu a putut impune companiei Grup Feroviar Român, declarată câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, să menţină un număr anume de angajaţi pe mai mulţi ani şi că pregăteşte o hotărâre de guvern prin care aproximativ 1.000 de angajaţi să poată beneficia de plăţi compensatorii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT