Festivalul Brazilor de Crăciun, peste jumătate de milion de euro pentru copii. Cătălin Botezatu, cel mai scumb brad

Ediția din 2016 a Festivalului Brazilor de Crăciun, organizat de Salvați Copiii România, a adunat 520.000 de euro în urma licitației care a avut loc joi, la București, cel mai licitat brad fiind cel realizat de Cătălin Botezatu și Școala Metropolitană ARC, care a stabilit și un record absolut în toate cele 16 ediții, fiind adjudecat cu 127.500 de euro.
Filip Stan
09 dec. 2016, 08:21
Festivalul Brazilor de Crăciun, peste jumătate de milion de euro pentru copii. Cătălin Botezatu, cel mai scumb brad

Bradul, care poartă numele de „Orașul de cristal”, a fost câștigat de firma Catena, ei oferind, totodată, și o mașină de spălat vase câștigată la tombola organizată de Salvați Copiii.

„Plecând de la basmul lui Ernst Theodor Amadeus Hoffmann — „Spărgătorul de nuci și regele șoarecilor”—, am încercat să redăm o părticică din lumea magică a imaginației și a copilăriei, aducând în realitate, din visul Mariei, fetița din poveste, un brăduț din Împărăția dulciurilor, din Joclandia”, au descris bradul creatorii acestuia.

Pentru ediția din 2016 a Festivalului au fost creați 27 de brazi. Toți au intrat, într-o primă fază, în licitația de tip silent option, iar 13, care au fost licitați la cele mai mari sume, au intrat în licitația cu strigare.

Vezi si> Brazi făcuţi din cofraje de ouă, baloane, hârtie creponată sau şuruburi şi lanţuri VIDEO

„Este a 16-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun. Această seară are un dublu rol: unul este acela de a strânge niște bani pentru a putea ajuta cazuri de copii vulnerabili — anul trecut am putut să ajutăm 2.500 de copii—, dar să și reiterăm această problemă importantă care o reprezintă accesul copiilor la educație de calitate și prevenirea abandonului școlar. În România, situația este destul de dificilă, abandonul școlar a crescut, numai într-un singur an 60.000 de copii au abandonat școala, foarte mulți copii nu sunt cuprinși în sistemul de învățământ și noi dorim să continuăm și prin această ediție să dezvoltăm și mai multe programe de tip ‘Școală după Școală’, anul viitor”, a declarat, pentru AGERPRES, Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii, în deschiderea evenimentului.

Licitația cu strigare a fost deschisă cu bradul creat de designerul Omid Ghannadi, în colaborare cu actorul Dragoș Bucur și fiica sa, Sofia Bucur, numit „Într-o lume sub cerul nostru”. Acesta a fost achiziționat de omul de afaceri Marius Ivan pentru suma de 4.000 de euro. La finalul licitației, omul de afaceri a scos din nou bradul la licitație, firma Total Soft oferind alți 5.000 de euro, bani care au intrat tot în conturile Organizației Salvați Copiii.

Unul dintre cei mai râvniți brăduți a fost cel creat de designerul Doina Levintza — „Povestea timpului”—, care a fost achiziționat de Kaufland pentru 37.500 de euro. Compania a oferit, totodată, Organizației Salvați Copiii o mașină electrică Volkswagen Golf 7, precum și încărcare gratuită pe timp nelimitat.

Sume mari de bani au fost licitate și pentru brazii creați de Irina Neacșu — Christmas Story — 25.000 de euro oferiți de compania Lidl, și de Anca Lungu (Prințesa Polonic) — Brăduțul RoMândrescu — 21.000 de euro oferiți de Carrefour.

Bradul „Salvați Copiii”, realizat de designerul Ștefania Mircea împreună cu voluntarii organizației, a fost adjudecat de BCR pentru suma de 20.000 de euro.

Brazii intrați în licitație au fost achiziționați de: Zenya Atelier & Joomay — BonZenya Atelier & Joomay by Carmen Vornicelu — bradul Arta Bonsai — 10.000 de euro oferiți de Cristina Hanganu din partea companiei Lidl; Mihaela Glăvan — bradul Hugs and Love — 4.500 de euro oferiți de Radu Octavian; Mirela Bucovicean & Molecule F & arhitect Raluca Lazăr — bradul Miracolul cunoașterii — 12.000 de euro oferiți de omul de afaceri Marius Ivan; Malvina Cservenschi — bradul L’Étoile magique — 5.000 de euro oferiți de Lucia Costea (SECOM); Stephan Pelger, în colaborare cu Club Med — bradul Coloana recunoștinței — 5.500 de euro oferiți de Marius Ivan; Dhaniel Nora & Sephora — bradul Amintiri și dorințe — 5.000 de euro oferiți Carrefour; Rita Mureșan — bradul Angel (Accept Now God Eternal Love) — 3.000 de euro oferiți de Carrefour; Iza Van Dee — bradul Olti — 3.000 de euro oferiți de firma Bigotti.

În 2016, grație sumelor strânse la ediția precedentă, Salvați Copiii a susținut 2.425 de copii, dintre care 705 au beneficiat de suport în programul „Grădinițe Estivale”, 210 au fost reintegrați prin programul „A doua Șansă”, iar 1.510 copii au beneficiat de suport în programul de prevenire a abandonului școlar „Școală după Școală”.

În cele 15 ediții anterioare, Salvați Copiii a strâns prin intermediul Festivalului Brazilor de Crăciun aproximativ 3,3 milioane de euro, prin care au fost ajutați peste 25.000 de beneficiari.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT