FEŢELE LUMII. Cum arată fetele din TURKMENISTAN, copiii din BENIN sau bătrânii din Sf. Lucia FOTO

Majoritate oamenii de ştiinţă consideră că există cinci rase umane principale şi anume: rasa europeană (caucaziană), rasa ecuatorială, rasa asiato-americană, rasa oceanică, rasa amerindiană. Dincolo de această clasificare, fiecare popor are specificul său, astfel că nu de puţine ori întâlnim trăsături mult diferite între popoare ce aparţin aceleiaşi rase.
Daniel Spătaru
09 feb. 2014, 11:33
FEŢELE LUMII. Cum arată fetele din TURKMENISTAN, copiii din BENIN sau bătrânii din Sf. Lucia FOTO

Factorii de mediu, condiţiile de viaţă şi chiar evoluţiile istorice oamenii au evoluat diferit din punct de vedere al aspectului chiar în cadrul aceluiaşi continent şi de multe ori chiar în cadrul aceleiaşi ţări.

Antropologii au stabilit la nivel global cinci rase principale, dar putem constata cu uşurinţă că populaţiile din nordul Europei se deosebesc fundamental de cei de la Mediterana, atât prin statură, cât şi prin culoarea pielii. Diferenţe semnificative se disting şi în cadrul poplaţiilor mongoloide din Asia sau în rândul popoarelor africane.

Fete Insula din Sfântul Vicenţiu şi Grenadine, din Caraibe

Preot din Etiopia

Băiat din Panama

Fată din Kazahstan

Fetiţă din Coreea de Nord

Bătrână din Honduras

Poliţist în Grenada

Fată din Surinam

Asceţi hinduşi din India

Paraguayeni

Băiat din Oman

Bărbat din Kirghistan


Femeie din Tadjikistan

Eleve din Turkmenistan

Bătrân din Erbil, Irak

Fată din Albania

Fetiţe din Benin

Băiat din Kosovo

Fete din Macedonia

Femeie din Micronesia

Pakistan

Afghanistan

Femeie Tuareg din Mali

Venezuela

Copii călugări din Bhutan

Liban

Beduin din Iordania

Copii din Siria

Copii din Bangladesh

Bătrân din Insula Sfânta Lucia


DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT