Finanţele prezintă doar numărul adreselor prin care MAI a transmis solicitările primarilor

Ministerul Finanţelor a primit de la Ministerul Administraţiei şi Internelor două adrese prin care au fost transmise solicitările asociaţilor reprezentative ale autorităţilor locale de majorare a taxelor, susţine MFP, în replică la acuzele USL privind declaraţiile ministrului Gheorghe Ialomiţianu.
Romania TV
28 dec. 2011, 17:56
Finanţele prezintă doar numărul adreselor prin care MAI a transmis solicitările primarilor

USL a solicitat miercuri demisia de urgenţă a ministrului Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, pe motiv că acesta ar fi minţit în legătură cu presupusa cerere de majorare a taxelor şi impozitelor locale venită din partea primarilor, USL calificându-l „incompetent, iresponsabil şi mincinos”.

„Majorarea cotelor adiţionale la impozitele şi taxele locale a fost solicitată de către asociaţiile municipiilor, oraşelor şi comunelor din România la întâlnirile conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor cu reprezentanţii acestor organizaţii. Ca urmare a acestor întâlniri Ministerul Administraţiei şi Internelor a transmis, conform prevederilor legale, către Ministerul Finanţelor Publice solicitările asociaţiilor municipiilor, oraşelor şi comunelor din România prin adresele: adresa nr.1019750/DPFBL/09.12.2011 prin care se transmite solicitarea Asociaţiei Comunelor din România de majorare a cotelor adiţionale la impozitele şi taxele locale în cadrul întâlnirii pe care aceştia au avut-o, în data de 22.11.2011 cu reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor; adresa nr.1019809/DPFBL/19.12.2011 prin care se transmit solicitările, domnului Emil Drăghici, primarul comunei Vulcana Băi şi preşedinte al Asociaţiei comunelor din România, domnului Teodor Dumitru Banciu, primarul oraşului Sălişte şi preşedinte al Asociaţiei oraşelor din România şi a domnului Tudor Pendiuc, primarul municipiului Piteşti şi preşedinte al Asociaţiei municipiilor din România, de majorare a cotelor adiţionale la impozitele şi taxele locale de la 20% la 50%. Prin adresa nr.101/06.12.2011 transmisă la Ministerul Finanţelor Publice de către preşedintele Asociaţiei comunelor din România, domnul Emil Drăghici, se solicită modificarea art.287 din Legea 571/2003 privind codul fiscal în ceea ce priveşte modul de stabilire a cotelor adiţionale la impozitele şi taxele locale„, se arată într-o informare de presă transmisă de Ministerul Finanţelor Publice.

Potrivit USL, autorităţile locale, în general, şi Asociaţia Municipiilor din România, în special, nu au solicitat Guvernului majorarea de la 20% la 50% a limitei până la care pot fi crescute taxele locale şi la nivel local s-au adoptat deja hotărâri prin care taxele nu se vor modifica în 2012 faţă de nivelul din 2011.

„Ministrul Ialomiţianu a încercat să legitimeze printr-o minciună intenţia Guvernului din care face parte de a lovi din nou în populaţie şi de a băga încă o dată mâna în buzunarele românilor. Aceasta este o nouă dovadă a faptului că politicile înguste ale austerităţii, pe care actuala putere continuă să le promoveze sunt falimentare„, menţionează USL.

Ialomiţianu a anunţat marţi, într-o întâlnire cu presa, că propunerile de majorare a taxelor locale au venit chiar din partea reprezentanţiilor primarilor, adică a asociaţiilor de profil, fără să precizeze clar care dintre asociaţii a făcut aceste solicitări.

Ialomiţianu a afirmat doar că există două propuneri, una de eliminare a pragului maxim de majorare, de 20% pe an, iar cea de-a doua de creştere a pragului de la 20% la 50%. Ministrul Finanţelor a arătat că are obligaţia să prezinte Guvernului solicitările, precizând totodată că prima propunere nu are nicio şansă de a fi aprobată, întrucât Ministerul Justiţiei consideră că o astfel de măsură ar fi neconstituţională.

Prin precizările transmise miercuri presei, Ministerul Finanţelor Publice nu probează veridicitatea declaraţiei ministrului Ialomiţianu, ci mută, practic, responsabilitatea la Ministerul Administraţiei şi Internelor.

De remarcat că singura menţiune directă, respectiv adresa transmisă Ministerului Finanţelor de către preşedintele Asociaţiei comunelor din România, Emil Drăghici, nu precizează care a fost în fapt solicitarea cuprinsă în document.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Daniela Pană de la Insula Iubirii, dezvăluiri despre experiența din Thailanda! Ce a povestit ispita despre Remi Dobre
Fanatik.ro
Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB și l-a umilit public: „Ești un vagabond!” Pus să conducă un Matiz, i-a luat 100.000 de euro lui Becali și acum îl invită „să ia cina în oraș”
Capital.ro
Planurile pentru vacanța de iarnă pot începe. Când se deschid târgurile de Crăciun din Europa în 2026
Playtech.ro
Testul de 10 lei pe care îl poți face înainte să pornești căldura. Afli imediat pe unde intră frigul în casă
Adevarul
Până la ce oră se spune „bună dimineața” și când începem să spunem „bună seara”. Ce recomandă ghidurile de politețe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Îl acuză pe Gigi Becali că a împrăștiat fake news în spațiul public: ”Doamna Buzoianu nu a făcut așa ceva!”
MediaFlux
Dezvăluiri din celula lui Călin Georgescu! Anunțul soției sale, Cristela
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte