Finanţele vor majorarea cu 4 miliarde de euro a sumelor care pot fi împrumutate de pe pieţe externe

Ministerul Finanţelor propune majorarea cu 4 miliarde de euro a Programului - cadru de emisiuni de titluri de stat Medium Term Notes (MTN), de la 27 la 31 miliarde de euro, pentru acoperirea nevoilor de finanţarepe pieţele externe pentru perioada 2019-2020, potrivit unui proiect de hotărâre publicat de instituţie.
Romania TV
15 apr. 2019, 14:02
Finanţele vor majorarea cu 4 miliarde de euro a sumelor care pot fi împrumutate de pe pieţe externe

„Pentru acoperirea nevoilor de finanţare de pe pieţele externe pentru perioada 2019-2020 şi luând în considerare suma rămasă disponibilă de 0,022 miliarde euro se impune majorarea valorii totale a Programului MTN, cu suma de 4 miliarde euro. Facem menţiunea că în perioada 2019-2020 vor ajunge la maturitate euroobligaţiuni în valoare de 3,5 miliarde euro (1,5 miliarde EUR în noiembrie 2019 şi 2 miliarde euro în septembrie 2020). Deoarece plafonul Programului MTN se eliberează la momentul rambursării unor obligaţiuni, în calculul majorării plafonului programului s-a avut în vedere faptul că aceste scadenţe sunt la finalul fiecărui an, iar emisiunile noi de euroobligaţiuni se realizează în funcţie de condiţiile de piaţă, cel mai probabil în prima parte a anului şi în al treilea trimestru”, precizează MFP.

Autorităţile explică decizia de a majora plafonul pentru împrumuturi pe pieţele externe şi prin necesitatea continuării consolidării rezervei financiare în valută a trezoreriei cu scopul de a proteja finanţele publice de eventualele şocuri externe care ar putea determina creşterea dobânzilor titlurilor de stat pe piaţa internă.

Potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de hotărâre, alte motive care au determinat decizia de majorare a sumelor sunt necesitatea atragerii surselor financiare de pe pieţele externe pentru acoperirea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice şi necesitatea asigurării cadrului legal care să permită utilizarea plafonului aferent Programului MTN în mod flexibil prin emisiuni de obligaţiuni de stat pe pieţele internaţionale de capital în perioada 2019 – 2020.

Hotărârea de Guvernul nr. 1264/2010 pentru aprobarea Programului – cadru de emisiuni de titluri de stat ‘Medium Term Notes’ (MTN), cu modificările ulterioare, reglementează posibilitatea de a emite obligaţiuni pe pieţele externe, în sumă maximă, în orice moment, de 27 miliarde euro sau echivalent în orice valută. Valoarea obligaţiunilor emise şi nerambursate (în euro şi dolari) în cadrul Programului MTN este în prezent de circa 26,98 miliarde euro (valoare calculată la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României, valabil în data de 1 aprilie 2019), astfel: în 2012 – 2,01 miliarde de dolari şi 1,5 miliarde euro, în 2013 – 1,5 miliarde dolari şi 2 miliarde euro, în 2014 – 2 miliarde dolari şi 2,75 miliarde euro, în 2015 – 2 miliarde euro, în 2016 – 3,25 miliarde euro, în 2017 – 2,75 miliarde euro, în 2018 – 1,2 miliarde dolari şi 3,75 miliarde euro şi în 2019 – 3 miliarde euro euro.

Potrivit Ministerului Finanţelor, în prezent, suma disponibilă pentru emisiuni de euroobligaţiuni în cadrul Programului este de aproximativ 22 milioane euro.

„În contextul implementării planului anual de finanţare a deficitului bugetar şi de refinanţare a datoriei publice, pentru perioada 2019 – 2020, Ministerul Finanţelor Publice are în vedere emiterea de euroobligaţiuni în valoare de aproximativ 8,25 miliarde euro (echivalent) din care 3 miliarde euro au fost emise în data de 3 aprilie 2019”, precizează sursa citată.

Pe de altă parte, Ministerul arată că practica în domeniu relevă faptul că emitenţii suverani utilizează programe MTN, fără a limita valabilitatea acestora pe o anumită perioadă de timp, un program fiind lansat cu o valoare iniţială care poate creşte pe parcurs în funcţie de perioada finanţată, de schimbările necesităţilor de finanţare şi de alte elemente relevante pentru emitent (strategia de finanţare, evoluţia deficitului bugetar etc). Astfel, în cazul Poloniei valoarea Programului MTN a crescut gradual începând cu anul 2007, de la 25 miliarde euro, la un nivel de 60 miliarde euro în anul 2019. 

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Cât de mare a crescut fiul lui Ianis Hagi! Imagini superbe cu Giorgios
Fanatik.ro
Șeful din Energie care a câștigat peste 2 milioane de lei anul trecut. Omul adus în politică de Sorin Grindeanu a rămas cu un bonus simbolic după „tăierile lui Bolojan”
Capital.ro
Bani de la stat pentru părinți. Ministerul Muncii a majorat ajutorul acordat lunar. Se aplică din aprilie
Playtech.ro
Ce salariu are un dascăl în 2026. Suma pe care o încasează ajutorul preotului
Adevarul
Nota de plată a partidelor: cine a încasat cei mai mulți bani de la stat și pe ce au fost cheltuiți
wowbiz.ro
Mister tot mai mare în cazul fetițelor din Mureș! Ce au spus Rebeca și Melisa în fața psihologului și de ce a fost sesizată Protecția Copilului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este medicul găsit fără viață într-un bloc incendiat din Sectorul 3 al Capitalei. Acesta ar fi fost înjunghiat
iamsport.ro
Prunea l-a desființat pe Florin Tănase: ”Cum e posibil să te prezinți așa la națională? Nu îi mai chemați, frate!”
MediaFlux
Trump ia serios în considerare retragerea SUA din NATO! Anunțul președintelui: „Sunt un tigru de hârtie”
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj