Finlanda a preluat luni de la România preşedinţia Consiliului UE

Finlanda a preluat luni de la România preşedinţia Consiliului UE şi a adoptat sloganul 'O Europă sustenabilă - Un viitor sustenabil', relatează DPA.
Iulian Tudor
01 iul. 2019, 05:59
Finlanda a preluat luni de la România preşedinţia Consiliului UE

Promovarea ‘leadership-ului global în privinţa acţiunii climatice’ al Uniunii Europene va fi tema centrală în timpul preşedinţiei finlandeze a blocului comunitar.

Acest lucru înseamnă de asemenea un angajament faţă de neutralitatea climatică până în 2050, a precizat premierul Antti Rinne într-un discurs susţinut săptămâna trecută în parlament.

Finlanda îşi propune de asemenea să apere valorile UE precum ‘statul de drept, drepturile omului, egalitatea şi democraţia’, potrivit premierului.

Printre provocările cu care se confruntă UE în următoarele şase luni sunt ieşirea amânată a Marii Britanii din UE, programată acum să aibă loc la 31 octombrie.

Premierul în exerciţiu Theresa May a demisionat luna trecută după ce nu a reuşit să obţină aprobarea în parlament a acordului pe care l-a negociat cu Bruxellesul.

Partidul Conservator se află în prezent în plin proces de alegere a unui lider, fostul ministru de externe Boris Johnson, susţinător al Brexit-ului, fiind marele favorit să devină viitorul premier.

Johnson s-a exprimat în favoarea redeschiderii negocierilor cu UE privind Brexit-ul, lucru pe care mai mulţi oficiali UE l-au respins ferm.

Dacă nu va fi obţinut niciun acord până la 31 octombrie, Marea Britanie ar putea părăsi UE fără un acord, ceea ce ar crea probleme atât pentru Marea Britanie, cât şi blocul comunitar. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Oficial: Robert Niță, șef la Rapid! Fostul fotbalist decide transferurile si bugetul giuleștenilor alături de Şucu şi Angelescu
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT