Firea a anunţat că încă două creşe au fost inaugurate în sectoarele 5 şi 6. „Suntem pregătiţi să îi primim în siguranţă pe cei mici”

Primarul general Gabriela Firea a anunţat, marţi, că au fost inaugurate încă două creşte în sectoarele 5 şi 6 ale Capitalei, iar alte două sunt în pregătire. Unităţile de învăţământ vin în sprijinul tinerilor care s-au mutat în blocuri noi în această zonă a oraşului.
Romania TV
08 sept. 2020, 07:50
Firea a anunţat că încă două creşe au fost inaugurate în sectoarele 5 şi 6.

„La mulţi ani de Sfânta Maria. Ne bucurăm că în zi de sfântă sărbătoare, inaugurăm încă două creşe în sectoarele 5 şi 6, după ce săptămâna trecută am inaugurat încă o creşă în sectorul 2. Am vrut să le arătăm ce am lucrat în această vară împreună cu colegii mei de la DGASMB. Astăzi inaugurăm încă două asfel de centre care îi aşteaptă pe micuţi şi încă două în perioada imediat următoare”, a declarat primarul general Gabriela Firea.

La rândul său, Daniel Florea, primarul Sectorului 5, a precizat că autorităţile au luat măsuri pentru începerea anului şcolar.

„Era necesar. Se adaugă eforturilor pe le facem noi. Suntem pregătiţi pentru începerea anului şcolar. S-au făcut foarte multe blocuri. Sunt multe familii de tineri şi erau multe cereri”, a menţionat primarul Daniel Florea.

De asemenea, Gabriel Mutu, primarul sectorului 6, a precizat că a luat măsuri pentru ca noul an şcolar să înceapă în condiţii de siguranţă.

„Vom asigura copiilor măscuţe, masteriale de dezinfecţie, inclusiv tabletele pe care Guvernul nu a fost în stare să le aducă”, a menţionat Gabriel Mutu.

Cei interesaţi să-şi înscrie copii la creşe trebuie să accesez www.dgas.ro unde pot găsit acte necesare pentru înscriere online.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Încă o despărțire în casa Mireasa! Maria și Valentin au încheiat relația: „Nu a fost capabil”
Fanatik.ro
De ce l-au refuzat ultraşii pe Ianis Zicu antrenor la FCSB. Gigi Mustață, dezvăluiri după derby: “Noi nu uităm când suntem înjuraţi” Cine vine antrenor
Capital.ro
Bursa de la București a pierdut aproape 5 miliarde de lei într-o săptămână. Investitorii au tranzacționat acțiuni de 787 de milioane de lei
Playtech.ro
Tabel rovinietă 2026. Cât costă pentru o zi, 10 zile, o lună sau un an și de unde o poți cumpăra
Adevarul
O tânără din Spania a ales România pentru o viață nouă. Cele cinci motive care au convins-o să se mute: „Natura este de pe o altă planetă”
wowbiz.ro
Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată în 15 săptămâni și-a pierdut viața după ce și-a prins părul într-un kart. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Valentin Ceaușescu, apariție rară în public! Cum a fost surprins fiul fostului dictator
MediaFlux
Pensii septembrie 2026. CNPP anunță când se fac plățile pe card și prin Poștă
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor