Fiul cel mare al lui Cristi Borcea, pus sub monitorizare electronică, timp de 6 luni, după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi a agresat-o

Patrick Borcea, fiul cel mare al lui Cristi Borcea, a fost pus sub monitorizare electronică, pe o perioadă de 6 luni, după ce a pătruns în locuința fostei iubite și a agresat-o.
Mircea Filipescu
13 aug. 2026, 16:42
Fiul cel mare al lui Cristi Borcea, pus sub monitorizare electronică, timp de 6 luni, după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi a agresat-o

La data de 1 august, poliţişti din cadrul Secţiei 20 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 10:15, după ce a plecat de la domiciliul său din Sectorul 6, pentru o perioadă scurtă, fără a asigura uşa de acces, la revenirea în locuinţă l-a găsit în interiorul acesteia pe fostul concubin„, a informat, joi, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Potrivit sesizării, între cei doi a avut loc un conflict, în timpul căruia bărbatul ar fi ameninţat-o şi ar fi agresat-o fizic, ulterior părăsind locuinţa cu cheile apartamentului şi ale autoturismului persoanei vătămate. După depunerea plângerii, bărbatul s-a prezentat la sediul Secţiei 20 Poliţie, unde a predat cheile. Potrivit Agerpres, ar fi vorba despre nimeni altul decât fiul cel mare al lui Cristi Borcea.

Având în vedere aspectele sesizate şi pentru prevenirea unor eventuale acte de violenţă, poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu, cu monitorizare electronică, faţă de bărbatul în cauză„, precizează Poliţia.

Citeste si Cum arată casa în care locuiesc Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Imagini spectaculoase cu vila de lux în care trăiesc vedetele

Ulterior, Judecătoria Sectorului 6 a emis un ordin de protecţie, pentru o perioadă de 6 luni. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare, lovire sau alte violenţe şi furt calificat.

Patrick Borcea nu este la primul comportament violent. În toamna anului 2025, aflat la o petrecere care avea loc într-un club exclusivist din Herăstrău, Patrick Borcea a provocat un scandal monstru. Tânărul l-a lovit peste cap pe un cetățean italian aflat la o masă vecină. Reacția a fost pe măsură: italienii care-l însoțeau pe cel agresat s-au năpustit asupra lui și i-au spart capul.

Citeste si Valentina Pelinel, fotografie de familie alături de Cristi Borcea și opt dintre copiii afaceristului. „Vacanțele trec, amintirile rămân”