Fiul lui Ozzy Osbourne, CONCEDIAT PRIN E-MAIL după ce a fost diagnosticat cu scleroză multiplă

Jack Osbourne, fiul rockerului britanic Ozzy Osbourne, a fost concediat dintr-un show TV american, prin e-mail, după ce a anunţat, în urmă cu câteva zile, că a fost diagnosticat cu scleroză multiplă, o maladie incurabilă care afectează sistemul nervos central.
Romania TV
22 iun. 2012, 16:12
Fiul lui Ozzy Osbourne, CONCEDIAT PRIN E-MAIL după ce a fost diagnosticat cu scleroză multiplă

Jack Osbourne, în vârstă de 26 de ani, s-a declarat jignit după ce directorii unui post de televiziune american l-au concediat prin e-mail, informează contactmusic.com.

Vorbind în emisiunea prezentată de mama lui, „The Talk”, Jack Osbourne a declarat: „Obţinusem un contract, iar imediat după ce am fost diagnosticat, conducerea postului TV a considerat că eu nu pot să mă achit de acele obligaţii profesionale. Nu m-au sunat niciodată. Totul s-a petrecut prin intermediul agenţilor şi al avocaţilor. M-am simţit jignit„.

Deşi Jack Osbourne nu a numit emisiunea în care urma să apară, tabloidul britanic The Sun susţine că este vorba de show-ul „Stars Earn Stripes” de pe postul NBC, în care soldaţi profesionişti îi ajută pe participanţi – celebrităţi din showbiz – să urmeze un curs riguros de exerciţii militare.

Din distribuţia acestui proiect TV, care va fi difuzat în Statele Unite în luna august, fac parte fiica pugilistului Muhammad Ali, Laila Ali, şi actorul Dean Cain, care s-a remarcat în cel mai recent film din franciza „Superman”.

Jack Osbourne a devenit tată în luna aprilie, când logodnica sa, Lisa Stelly, a născut-o pe micuţa Pearl, primul copil al cuplului.

Scleroza multiplă este o afecţiune neurologică cronică, autoimună, care afectează sistemul nervos central, în mod special creierul, măduva spinării şi nervii optici. Boala poate provoca dificultăţi în controlul muscular, tulburări de vedere, de echilibru, ale sensibilităţii şi tulburări ale funcţiilor mintale. Boala nu se poate vindeca, dar tratamentul potrivit poate încetini progresia maladiei.

Jack este cel mai mic dintre cei trei copii ai lui Ozzy Osbourne şi ai soţiei sale, Sharon Osbourne. Jack a devenit cunoscut după difuzarea reality show-ului „The Osbournes”, ce prezenta viaţa de zi cu zi a părinţilor săi, a sa şi a surorii lui, Kelly.

Ozzy Osbourne este membru fondator şi fost solist al trupei Black Sabbath, înfiinţată în Birmingham, Marea Britanie, în 1968. De-a lungul anilor, trupa britanică a vândut peste 100 de milioane de albume la nivel mondial.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Răsturnare de situație! Mihai Stoica, vești extraordinare înainte de FCSB – Rapid: revenire spectaculoasă! Update Exclusiv
Capital.ro
Fermierii din România care pot pierde terenul agricol. Va fi scos la licitație de executorul judecătoresc
Playtech.ro
'Mira-m-aș' sau 'miram-aș'? Cum se scrie corect și care este explicația
Adevarul
O fotografie cât o mie de cuvinte, cu Maia Sandu. Detaliul surprins la plecarea din Grecia spre Olanda
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Taxă pe electrocasnice în Uniunea Europeană. Pe listă intră frigiderele și mașinile de spălat
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”