Fiul preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu, rămâne întemniţat pentru încă 20 de zile

Judecătorii au decis să-i prelungească mandatul de arestare preventivă lui Alexandru Uioreanu. Tatăl său, Horia Uioreanu, a fost joi în sala de judecată. Alexandru Uioreanu este acuzat de trafic şi consum de droguri.
Romania TV
03 ian. 2013, 15:20
Fiul preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu, rămâne întemniţat pentru încă 20 de zile

Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu, reţinut de procurorii DIICOT, fiind acuzat de trafic de droguri, a fost arestat preventiv, pe 21 decembrie, pentru 19 zile, de judecătorii Tribunalului Cluj.

Alături de Alexandru Uioreanu, au mai fost arestate preventiv pentru 29 de zile două persoane cercetate în acelaşi dosar.

Cei trei au fost audiaţi timp de peste patru ore de către judecătorii Tribunalului Cluj, iar după pronunţarea decizie avocaţii acestora au atacat decizia cu recurs, care va fi judecat de Curtea de Apel Cluj.

Alexandru Uioreanu a fost acuzat de trafic de droguri, fiind reţinut pentru 24 de ore de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Teritorială Cluj, potrivit unor surse judiciare.

Conform surselor judiciare citate, fiul lui Horea Uioreanu este suspectat că ar fi vândut haşiş în unităţi de învăţământ.

Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că nu ştie nimic despre acest caz, pentru că este fiul său din prima căsătorie, are 16 ani şi locuieşte împreună cu mama lui.

Alexandru Uioreanu, care este elev în clasa a XI-a la Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică, are situaţia neîncheiată la cinci materii din cauza absenţelor, afirmă conducerea liceului.

Directorul Liceului de Coregrafie şi Artă Dramatică „Octavian Stoia” din Cluj-Napoca, Marius Loga, a declarat, joi, că Alexandru Uioreanu a venit la această unitate de învăţământ anul trecut, în semestrul al doilea, şi este elev în clasa a XI-a, la Artă dramatică.

„În ceea ce priveşte situaţia şcolară, Alexandru Uioreanu nu a ridicat probleme deosebite, decât exact acelea care se repetă – absenteismul de la ore. Anul trecut şcolar nu a avut atât de multe absenţe încât să nu îi poată fi încheiată situaţia şcolară, drept pentru care a fost declarat promovat la sfârşitul anului şcolar trecut. Absenţele, pe care le are şi anul acesta, sunt în majoritate motivate medical. Din punctul nostru de vedere, am procedat conform regulamentului. Adeverinţele medicale au fost avizate de medicul şcolii şi s-a trecut la motivarea absenţelor. Cert este că numărul mare de absenţe pe care l-a avut, raportat la numărul mic de ore pe săptămână, l-au pus în imposibilitatea de a avea situaţia şcolară încheiată la sfârşitul semestrului întâi”, a spus Loga.

Întrebat cum a primit vestea că Alexandru Uioreanu a fost reţinut pentru trafic de droguri, el a afirmat că nu existau suspiciuni ca acesta să fi comis o asemenea faptă.

Alexandru Uioreanu a fost dus, joi, la Tribunalul Cluj, cu propunere de arestare preventivă, pentru trafic de droguri.

Conform surselor citate, acesta este cercetat alături de alte persoane într-un dosar privind vânzarea de droguri în unităţi de învăţământ din Cluj-Napoca.

DailyBusiness
Cătălin Drulă îl acuză pe Ciprian Ciucu de faptul că a condus campania digitală a PNL în vremea în care liberalii l-au promovat pe Călin Georgescu pe TikTok
Spynews
Culoarea anului 2026 este Cloud Dancer. Cum o porți în ținute ca să atragi norocul
Fanatik.ro
La ce sumă uluitoare ar putea ajunge, de fapt, transferul lui Adrian Mazilu la Dinamo! Anunțul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Doliu în lumea filmului! Celebrul actor din „Mortal Kombat” s-a stins din viață. Toți îl știau de la TV
Playtech.ro
Pot trece la Hidroelectrica dacă am datorii la furnizorul actual? Ce spune legea
Adevarul
Rusia testează o rachetă nucleară gigantică pentru a intimida Occidentul. Aceasta s-a prăbușit după câteva sute de metri
wowbiz.ro
Ionel Ganea nu mai e om, la 6 luni după ce și-a pierdut băiețelul. Dezvăluirea care sfâșie inimile tuturor. Marius Șumudică: „Vorbea și plângea…”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Cardurile de alimente au fost deja încărcate! Câți BANI au primit beneficiarii
iamsport.ro
Acuză direct că meciul dintre Farul și FCSB a fost aranjat: ”Blat ca pe vremuri, bă, nu s-a schimbat nimic!”
MediaFlux
Substanță chimică toxică în cereale, paste și croissante. Semnal de alarmă la nivel european
stirilekanald.ro
ALERTĂ NASA! Un obiect misterios ce seamănă cu o navă spațială se îndreaptă cu o viteză orbitoare spre Pământ și pare "să emită periodic jeturi de gaz și praf"
substantial.ro
Sloturi noi – avantaje și dezavantaje