Fiul unui om de afaceri din Târgu Jiu care a accidentat două tinere pe trotuar a fost reţinut

Fiul unui om de afaceri din Târgu Jiu care a accidentat două tinere, pe trotuar, şi a avariat patru autoturisme a fost reţinut, în noaptea de luni spre marţi, pentru vătămare corporală gravă din culpă şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu alcoolemie peste limita legală.
Romania TV
24 apr. 2012, 07:19
Fiul unui om de afaceri din Târgu Jiu care a accidentat două tinere pe trotuar a fost reţinut

Constantin Râsu avea o concentraţie de 1,67 g/l alcool pur în sânge, rezultatele fiind de la prima probă de sânge recoltată. Şoferul a refuzat să sufle în aparatul etilotest imediat după producerea accidentului, invocând dureri în piept, care nu au necesitat însă tratament medical.

Constantin Râsu era cercetat, iniţial, pentru vătămare corporală gravă din culpă, iar, după stabilirea alcoolemiei, poliţiştii au adăugat şi acuzaţia de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu alcoolemie peste limita legală.

Bărbatul va fi prezentat, marţi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propunerea de arestare preventivă, procurorul de caz fiind cel care va decide dacă Râsu va fi prezentat ulterior unei instanţe pentru a se emite mandat de arestare pe numele acestuia.

Accidentul a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, pe strada 22 Decembrie din Târgu Jiu, după ce Constantin Râsu, de 30 de ani, care conducea un autoturism de teren, a pierdut controlul volanului, cel mai probabil din cauza vitezei, şi a ajuns cu maşina pe trotuar, lovind două tinere în vârstă de 21 şi 22 de ani.

Cele două tinere accidentate au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, în starea cea mai gravă fiind fata de 21 de ani. De asemenea, maşina de teren condusă de Râsu a avariat mai multe autoturisme parcate.

Şoferul nu a fost testat cu fiola etilotest la faţa locului, din cauza refuzului acestuia, fiind dus însă la spital pentru a-i fi recoltate probe de sânge şi pentru a-i fi stabilită alcoolemia.

Şoferul, Constantin Râsu, este fratele Olianei Râsu, care şi-a pierdut viaţa în septembrie 2008, la marginea municipiului Târgu Jiu, într-un accident de motocicletă. Ea se afla atunci pe o motocicletă condusă cu viteză de prietenul său, fiul unui alt om de afaceri din Târgu Jiu. Acesta a scăpat motocicleta de sub control, la apariţia unui cal pe şosea, iar Oliana Râsu a murit pe loc, ulterior prietenul său fiind condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.

Constantin Râsu de 30 de ani este fiul omului de afaceri cu acelaşi nume, patron al unei firme care se ocupă cu realizarea de instalaţii termice şi sanitare, firma sa fiind una dintre cele mai puternice existente în Gorj în acest domeniu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
De ce a jucat Craiova cu frică. Analiza lui Andrei Vochin: „Filipe ‘Coelhinho’ trebuia să facă ce a făcut Tromso cu CFR Cluj”
Capital.ro
Ai încă buletinul vechi? Data după care nu îl vei mai putea folosi, chiar dacă este valabil
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Următorul președinte al SUA. Secretul scos la iveală de Donald Trump
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România