Flavia Mihășan este pregătită să îmbrace rochia de mireasă. Ce spune despre relația cu Andrei Ciobanu: „Mă aștept să mă ceară de nevastă”

Flavia Mihășan și Andrei Ciobanu trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, iar copiii prezentatoarei de la Antena 1, pe care îi are dintr-o relație anterioară, l-au cunoscut pe noul partener al mamei sale.
Anca Toma
09 mart. 2026, 09:45
Flavia Mihășan este pregătită să îmbrace rochia de mireasă. Ce spune despre relația cu Andrei Ciobanu:
Flavia Mihășan este pregătită să îmbrace rochia de mireasă

Flavia Mihășan spune că este pregătită să ajungă în fața altarului și așteaptă cererea în căsătorie a lui Andrei Ciobanu, despre care spune că nu va fi deloc previzibilă.

Citește și: Flavia Mihășan, decizie importantă după nașterea celui de-al doilea copil. ”Am simțit nevoia”

Ar fi „DA’ răspunsul, dar n-ar face lucrurile atât de previzibil el. Adică nu mă aștept la așa ceva. Mă aștept să fie, probabil, pe stradă, într-o marți, adică așa. Nu ar fi de ziua mea, de ziua lui, de Revelion, de Crăciun, într-o zi la care să mă aștept.

Nu am fost până acum căsătorită, dar da, cred că sunt pregătită de data asta. Îmi doresc să port rochia de mireasă, e pentru prima oară când îmi trece prin cap serios. Nu e că am fost împotrivă sau ceva, dar întotdeauna am considerat că nu contează, că nu e important actul, ci importantă e relația, raportul, dar acum, sincer, cred că ar merge„, a declarat Flavia Mihășan pentru Spynews.ro.

Flavia Mihășan: „E o armonie și așa a fost de la început”

Cei doi copii ai dansatoarei și Andrei Ciobanu au bifat deja prima vacanță împreună. Comediantul a reușit să construiască rapid o relație specială cu băieții, are multă răbdare cu ei, se joacă împreună și îi implică în diverse activități.

Am fost în vacanță în Insulele Canare, în Gran Canaria. A fost foarte frumos, a fost foarte cald. Am stat la piscină toată ziua, am înotat, ne-am bronzat. Am stat o săptămână, în vacanța copiilor. S-au bucurat tare, chiar nu mai voiau să se întoarcă. De când ne-am întors, mă întreabă în fiecare zi când ne întoarcem.

Ei nu sunt mari fani ai zăpezii, nici eu nu sunt, așa că s-a moștenit. Nu ne-am planificat următoarea vacanță, la noi depinde foarte mult de programul lor, iar vacanța aceasta am planificat-o cu o săptămână înainte. Nu știam unde să mergem și, până la urmă, am zis să venim aici. Noi nu prea ne planificăm din timp.

Am mai fost într-o vacanță cu copiii și Andrei, am fost mai puține zile și aici, la noi, în țară, iar aceasta a fost prima vacanță mai lungă alături de Andrei și de copii. Noi suntem împreună de ceva timp, iar, bineînțeles, cei mici știu și se bucură foarte tare. E o armonie și așa a fost de la început. Andrei are foarte multă răbdare cu ei, se joacă cu ei, le spune povești, se plimbă cu ei. Mai ales că sunt și băieți, s-au lipit foarte repede. Mai face și glume, mai are și talentul ăsta„, a mai declarat prezentatoarea.

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Gigi Becali face două transferuri de top la FCSB chiar de ziua lui: „Un atacant care dă 20 de goluri și un mijlocaș. Fac echipă de Champions League”
Capital.ro
Se schimbă pensionarea pentru femei din iulie. Vârsta crește din nou, iar regulile pentru pensia anticipată sunt diferite
Playtech.ro
Primele perle de la Evaluarea Națională 2026. Răspunsurile care au stârnit amuzamentul profesorilor
Adevarul
Ziua în care 17 vagoane cu marfă au sosit de la Moscova în Gara Obor. Ce conțineau cele peste 1400 de cutii trimise de la Kremlin
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
Datoria publică va exploda. Avertismentul Comisiei Europene
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?