Flavius Stoican, cu demisia pe masă: Dacă nu batem pe Rapid, plec de la Dinamo

Flavius Stoican a declarat după eşecul din meciul cu CSMS Iaşi, scor 0-1, că se gândeşte să demisioneze dacă nu va învinge Rapid în derbiul de sâmbătă.
Daniel Spătaru
08 apr. 2015, 05:57
Flavius Stoican, cu demisia pe masă: Dacă nu batem pe Rapid, plec de la Dinamo

Dinamo a pierdut marţi seara cu 0-1, la Iaşi, şi a ajuns la al patrulea meci consecutiv fără victorie în Liga 1. Echipa se află pe locul 6 în Liga 1, iar şansele de a mai prinde podiumul sunt infime, echipa fiind mai aproape de zona neutră a clasamentului decât de vârful ierarhiei.

După meciul de la Iaşi, Flavius Stoican, revenit pe banca lui Dinamo în urmă cu mai puţin de o lună, a declarat: „Nu ştiu dacă este criză la Dinamo, dar dacă nu batem pe Rapid, mă gândesc să încetăm colaborarea şi le transmit asta şi elevilor mei pe această cale. Eu am făcut tot ce mi-a stat în putinţă, m-am bătut pentru fiecare jucător în parte şi am încercat să le ridic moralul. Nu-mi pare rău că m-am întors la Dinamo şi sper să continuăm, dar asta doar dacă batem pe Rapid„.

Meciul Dinamo-Rapid este programat sâmbătă, de la ora 19.00.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Fratele Mădălinei Manole rupe tăcerea! Mărturisiri, în exclusivitate, duminică, la „Spynews TV”
Fanatik.ro
Gabi Mureșan lasă în urmă o moștenire uriașă! Banii, bunurile și afacerile fostului fotbalist
Capital.ro
Curs valutar joi, 9 iulie. Cât valorează euro, dolarul și gramul de aur. BNR a publicat ultimele date
Playtech.ro
Cum arată o cazare de 25 de euro în Kefalonia. Surpriza pe care o primesc turiștii la sosire
Adevarul
Răceala lui Trump față de Giorgia Meloni, surprins la summitul NATO, alimentează tensiunile dintre cei doi lideri
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copil de 7 ani și-a pierdut viața pe calea ferată din Ialomița. Traficul feroviar a fost oprit
iamsport.ro
Consideră că FCSB ”a făcut o mare greșeală” cu fotbalistul pe care MM Stoica nu l-a mai vrut la echipă: ”Am discutat cu Inter și cu AC Milan pentru el”
MediaFlux
EXCLUSIV Banii de CASS opriți din pensie pot fi recuperați. Casa de Pensii clarifică procedura pentru români
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?