Florentina Mirică, sancţionată de Inspecţia Judiciară

Inspecţia Judiciară (IJ) a anunţat, vineri, că a exercitat acţiune disciplinară faţă de fostul procuror DNA Florentina Mirică pentru mai multe abateri disciplinare.
Romania TV
03 mai 2019, 13:28
Florentina Mirică, sancţionată de Inspecţia Judiciară

Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Florentina Mirică – procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti – pentru abateri disciplinare, prevăzute de Legea 303/2004, respectiv manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu; nerespectarea confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţie, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii şi nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor or deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente (art. 99 lit. m)).

„Inspectorii de caz au reţinut că procurorul, prin expresiile utilizate într-un e-mail adresat tuturor procurorilor din DNA cu privire la probitate profesională a şefului Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul DNA şi prin motivele invocate într-o plângerea formulată la instanţă, a încălcat dispoziţiile art. 90 pct. 1 din Legea 303/2004, ale art. 17 şi 18 pct.1 şi 2 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor; art. 12 alin 1 din Legea nr. 544/2001, ale art. 285 Cod procedură penală”, se precizează în comunicat.

De asemenea, sursa menţionată precizează că, prin postarea rechizitoriul dosarului cunoscut opiniei publice sub numele de DIPI2 în reţeaua de intranet ar fi încălcat dispoziţiile art. 81 alin 1 lit. t) din Regulamentul de ordine interioară al DNA, ale art. 4 alin. (1) şi 91 alin. (1) din Legea 303/2004, ale art. 62 alin. (3) din Legea 304/2004 şi ale art. 15 alin. (1) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Mai mult, inspectorii judiciari arată că aceasta ar fi transferat de pe e-mailul instituţiei pe e-mailul personal o serie de documente, inclusiv documente privind dosarul DIPI2 care permit identificarea unor persoane/situaţii şi dezvăluirea unor date confidenţiale, încălcând astfel prevederile art. 15 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, art. 1 – 4 din Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 81/2016, în care se menţionează măsurile privind protecţia documentelor create şi gestionate de parchete şi în care sunt definite astfel de documente şi lucrări şi ale art. 147 din Regulamentul de ordine interioară al DNA.

IJ informează că acţiunea a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii procurorului în cauză.

DailyBusiness
România primește sprijin pentru aderarea la OCDE. Bolojan anunță acorduri strategice cu Ungaria și Austria
Spynews
Culoarea anului 2026 este Cloud Dancer. Cum o porți în ținute ca să atragi norocul
Fanatik.ro
Dumitru Dragomir a aruncat bomba în direct! A anunțat cine iese primar general al Bucureștiului
Capital.ro
Rolul real jucat de Călin Georgescu. Vin dezvăluirile la un an după anularea alegerilor: Va rămâne în istorie!
Playtech.ro
Temperatura pe care să nu o setezi niciodată la centrala termică. Are cel mai mare consum și îți umflă factura la gaze
Adevarul
Un băiat de 13 ani, obligat de talibani să-l execute public pe ucigaşul familiei sale în faţa unui stadion plin
wowbiz.ro
Când a murit, de fapt, Ștefania Szabo? Rezultatele autopsiei răstoarnă ancheta în cazul decesului subit al doctoriței
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Roxana Moise a fost condusă pe ultimul drum! Familia și-a dorit discreție la înmormântarea fostei sportive
iamsport.ro
A văzut cum a ajuns să arate Florin Prunea după o lună în junglă și a rămas năucit: 'Băi, de ce este așa?' | FOTO
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri pentru 6 decembrie! Ce este interzis să faci de Sfântul Nicolae
stirilekanald.ro
ALERTĂ NASA! Un obiect misterios ce seamănă cu o navă spațială se îndreaptă cu o viteză orbitoare spre Pământ și pare "să emită periodic jeturi de gaz și praf"
substantial.ro
Sloturi noi – avantaje și dezavantaje