FLORIILE 2019. Obiceiuri şi tradiţii de Florii. De ce trebuie să iei ramuri de salcie de la biserică

Floriile – date istorice

Primele mentiuni despre aceasta sarbatoare provin din sec. IV: Sf. Epifanie, ii atribuie doua predici, iar pelerina apuseana Egeria (sau Etheria), descrie modul cum se sarbatorea aceasta duminica la Ierusalim spre sfarsitul secolului IV, scrie crestinortodox.ro.

Citeşte şi FLORII 2018: Ce sa NU faci în ziua de FLORII, ca să nu atragi ghinionul! E absolut INTERZIS

In vechime, Duminica Floriilor era numita si Duminica aspirantilor sau a candidatilor la botez, pentru ca in aceasta zi catehumenii mergeau cu totii, cu mare solemnitate, la episcop, spre a-i cere sa fie admisi la botez, iar acesta le dadea sa invete Simbolul credin­tei. Se mai numea si Duminica gratierilor, pentru ca, in cinstea ei impa­ratii acordau gratieri. Dupa un obicei stravechi, mentionat chiar in sec. IV de catre pelerina Egeria si generalizat in toata Biserica crestina, se aduc in biserici ramuri de salcie, care sunt binecuvantate si impartite cre­dinciosilor, in amintirea ramurilor de finic si de maslin, cu care multi­mile au intampinat pe Domnul la intrarea Sa triumfala in Ierusalim si pe care noi le purtam in maini ca semn al biruintei impotriva mortii.

Alte articole

Florii 2025. Ce nu e bine să faci pe 13 aprilie. Tradiții și superstiții la români

Nu-i pentru orișicine! Prețul uriaș al tortului de Florii din cofetăria Gabrielei Cristea

Potrivit traditiei, atat la Bizant, cat si la curtile domnesti din Tarile Ro­manesti, sarbatoarea Floriilor se praznuia cu multa solemnitate. Luau parte imparatii (domnii) cu demnitarii lor, carora li se imparteau faclii aprinse ca si la Pasti.

In seara acestei duminici incep in biserici frumoa­sele slujbe ale deniilor din saptamana Sfintelor Patimi. Tot in aceasta zi isi serbeaza onomastica cei care au nume de flori.

Obiceiuri de Florii

Profesorul Ion Ghinoiu aminteste ca in ajunul sau sambata Floriilor, se efectua un ceremonial complex, structurat dupa modelul colindelor, dedicat unei zeitati a vegetatiei numita Lazar sau Lazarica. Obiceiul a fost atestat numai in sudul tarii: Muntenia si Dobrogea. Totusi, acesta este circumscris intr-un areal sud-est european mai larg, ceea ce i-a determinat pe folcloristi sa-l ataseze unui stravechi strat cultural traco-elen.

Conform cercetarilor prof. Ion Ghinoiu, una dintre fete, participanta la ceremonial (de mentionat ca obiceiul era practicat numai de catre fete), numita Lazarita, se imbraca mireasa. Aceasta, impreuna cu alte fete cu care formeaza o mica ceata, colinda in fata ferestrelor caselor, unde au fost primite. Lazarita se plimba cu pasi domoli, inainte si inapoi, in cercul format de colindatoarele care povestesc, pe o melodie simpla, drama lui Lazar sau Lazarica: plecarea lui Lazar de acasa cu oile, urcarea in copac pentru a da animalelor frunza, moartea neasteptata prin caderea din copac, cautarea si gasirea trupului neinsufletit de catre surioarele lui, aducerea acasa, scaldatul ritual in lapte dulce, imbracarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci.

Un text dobrogean, probabil foarte vechi, completeaza scenariul ritual al mortii si inmormantarii cu invierea si prefacerea lui Lazar in flori, moment culminant marcat, printr-o hora de veselie a colindatoarelor. Ovidiu Birlea este surprins de felul cum un text folcloric care nu beneficiaza de nici o descriere etnografica reda un ritual atat de complex: moartea violenta, scalda rituala, care aduce cu sine prosperitatea vegetatiei sau, si mai direct, invierea si transformarea eroului in vegetatie luxurianta si, in final, bucuria marcata de hora colindatoarelor.

Ramurile de salcie din aceasta zi, intruchipeaza simbolul castitatii si al renasterii anuale a vegetatiei, un substitut fitomorf al zeitei Flora, dar si ramurile cu care a fost intampinat Iisus la intrarea sa in Ierusalim.

Pentru buna desfasurare a sarbatorii Floriilor, cu o zi inainte se strang ramuri de salcie inmugurita, se leaga in snopi si se duc la biserica pentru a fi sfintite de preot. Dupa sfintire ramurile numite „matisori” sunt luate acasa de catre credinciosi pentru a impodobi cu ele icoanele, usile ferestrele, intrarile in grajduri sau pentru a le pune la fantani si la stresinile caselor. Femeile mai obisnuiesc si astazi sa le infiga pe straturile proaspat semanate, sa le puna in hrana animalelor sau sa le aseze pe morminte.

Aceste ramuri sfintite se pastreaza peste an fiind folosite la tamaduirea diferitelor boli. In scopuri profilactice, oamenii se incing cu „matisorii” sfintiti, pentru a nu-i durea mijlocul. De Alexii, cand se scot stupii de la iernat, bucovinenii aseaza pe buduroaie manunchiuri de „matisori” pentru a-i purifica si pentru a-i incarca de mana. „Matisorii” sunt folositi, insa, si in vraji sau descantece. Ramurile pastrate la icoane se pun pe foc vara, in momentul in care incepe vreo furtuna, sau se arunca in curte cand incepe sa bata grindina.