Florin Cîţu, chemat la audieri în comisia economică şi în cea de buget din Senat

RomaniaTV.net
15 06. 2020, 05:05

Tema audierii vizează „analiza principalelor concluzii ale Raportului de ţară al agenţiei americane de rating Standard&Poors, respectiv menţinerea ratingului suveran al României la nivelul BBB, precum şi aspecte referitoare la perspectiva negativă generată de scăderea veniturilor bugetare ca urmare a contracţiei economice din ultimele luni”, potrivit programului afişat pe site-ul instituţiei.

Florin Cîţu atac dur la adresa PSD: „Experţii psd-işti, mândri că sunt români, au vândut ţara pe nimic în ultimii 30 de ani”

Potrivit Agerpres, Audierea ministrului Finanţelor trebuia să aibă loc iniţial pe data de 10 iunie, însă Florin Cîţu a precizat într-o adresă trimisă preşedintelui Comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, că „nu poate da curs invitaţiei din cauza timpului foarte scurt în care a fost transmisă aceasta”.

„Referitor la invitaţia de a participa la şedinţa comună a Comisiei pentru buget-finanţe şi a Comisiei economice din data de 10 iunie vă aduc la cunoştinţă că nu îi voi putea da curs dat fiind timpul scurt în care a fost transmisă aceasta. Vă reamintesc faptul că, potrivit art. 63 alin. 3 din Regulamentul Senatului, invitaţia şi subiectul şedinţei sunt aduse la cunoştinţa celor vizaţi cu un minim de 48 de ore înainte”, este adresa semnată de Florin Cîţu şi postată de Daniel Zamfir pe Facebook.

Ministrul Finanţelor: „80% din venituri se duc la salarii, pensii, ajutoare sociale, alocaţii. Se va schimba asta”

La începutul lunii iunie, Daniel Zamfir preciza că Florin Cîţu este invitat pentru a explica membrilor celor două comisii diferenţa dintre „perspectiva negativă” a economiei româneşti oferită de unele instituţii şi „perspectivă pozitivă” a ministrului.

„Comisia Europeană ne spune că deficitul va fi dublu decât ne spune Cîţu, BNR avertizează în legătură cu împrumuturile excesive şi iminenta prăbuşire a economiei, Agenţia de rating S&P ne spune că ne ducem în jos, în timp ce ministrul nostru de Finanţe ne asigură că ne vom reveni cel mai repede din Europa după corona-criză!, a scris parlamentarul PSD pe Facebook.

Creşterea pensiilor va fi de doar 10%. Anunţul agenţiei S&P care dă peste cap promisiunile politicienilor

Pe 5 iunie, Standard & Poor’s a confirmat ratingul României la „BBB-/A-3” pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală şi a menţinut perspectiva negativă.

Ciolacu acuză Guvernul că măsluieşte datele despre COVID-19. Replica lui Orban: Datele despre coronavirus sunt reale