Florin Cîţu: „Punctul de pensie va creşte de la 1 ianuarie 2022. Trebuie să lăsăm ipocrizia deoparte, vorbim de cheltuieli crescute din pix de PSD”

Premierul a susţinut miercuri o conferinţă de presă, la finalul şedinţei de guvern în care s-a discutat Ordonanţa de Urgenţă menită să scadă cheltuielile bugetare pe anul 2021.
George Russo
10 feb. 2021, 16:40
Florin Cîţu:
Florin Cîţu

„Guvernul României a decis acordarea unui ajutor gratuit pentru Republica Moldova: 8 persoane din IGSU, echipamente de protecție medicală în valoare de aproximativ 11 milioane de lei.

Azi am discutat despre Ordonanța de urgență pentru a reduce cheltuielile structurale. OUG e încă în avizare, azi a fost în primă lectură. Va crește punctul de pensie de la 1 ianuarie 2022. Acum, 1.442 de lei este valoarea punctului de pensie, mai mare decât punctul mediu de pensie pe parcursul anului trecut. Efortul cu pensiile este de peste 19 miliarde de lei în 2021 și 2022.

Astfel, față de legea pensiilor aflată în vigoare, care prevedea ca la 1 septembrie 2021 punctul de pensie să fie de 1875 de lei, ordonanța de urgență adoptată miercuri spune că punctul de pensie va fi egal cu această sumă începând cu 1 septembrie 2023.

Totodată, ordonanța guvernului cuprinde și următoarele prevederi:

  • În anul 2022 valoarea punctului de pensie se majorează cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. Majorarea și data de acordare se stabilesc anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.”
    Începând cu anul 2024, valoarea punctului de referinţă se majorează anual cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.”

Cheltuielile cu asistența socială și salariile au ajuns la 110 miliarde lei la finalul anului. E nevoie de măsuri structurale.

Florin Cîţu: Mai sunt vouchere de vacanţă în circulaţie în valoare de 2,4 miliarde de lei

Evoluția economiei e, din păcate, sub lupa agențiilor de rating și, din cauza măsurilor luate de PSD, România e singura țară din UE în procedura de deficit excesiv. Mai mult: în 2021, majoritatea statelor UE vor reduce deficitul la aproape 6% din PIB. Trebuie să lăsăm ipocrizia deoparte, așa nu se mai poate. Vorbim de cheltuieli crescute din pix de PSD și care nu mai pot fi susținute de economie.

Vom recalibra finanțele României și vom începe cu o creștere a veniturilor de 13% față de anul trecut. Cheltuielile vor crește cu doar 5% față de anul trecut.

Voucherele de vacanță din 2019 și 2020 au fost prelungite pentru a fi folosite și anul acesta. Deci sunt în economie în acest moment vouchere în valoare de 2,4 miliarde de lei.

Un alt subiect din OUG – gratuitatea introdusă de PSD în 2017 pentru studenți pe calea ferată. Se modifică și se revine la 50%, cum e și în alte țări. În Austria, gratuitatea e de 60%, Belgia – până în 50%, Bulgaria – 50% reducere. Vom pune în dezbatere publică bugetul 2021 în seara aceasta sau dimineață.

Creșterea economică e estimată la 4,3%, cu un PIB nominal de 1.116 miliarde de lei, cu 7% mai mare decât anul trecut. Avem trei ani la rând cu PIB relativ constant.

Deficitul bugetar estimat este de 7,16% din PIB. Deficitul ESA, evaluat de Comisia Europeană, va fi de aproape 8,2% din PIB, față de 9,1% din PIB. Cei de la Comisie nu sunt foarte fericiți cu această ajustare de sub un punct. Revenirea la deficit de 3% din PIB va fi în 2024.

Vom avea o creștere cu 13% a veniturilor în acest an față de anul trecut. Sunt venituri amânate anul trecut și care vor fi încasate în acest an. Este un an al reformelor, dar și al investițiilor. Anul trecut am avut 53 de miliarde de lei investiții, cu 10 miliarde mai mult decât în 2019.

Investițiile vor crește la aproape 61 miliarde de lei, sper ca aproape 60% să fie din fonduri europene. Miniștrii au mandatul de a începe reforma și a stopa risipa banului public. Banii pentru campania de vaccinare sunt prinși în buget.

Nu există nici o divergență în coaliția de guvernare. Toți vrem bani mai mulți la buget. 7% din PIB deficit înseamnă că avem o politică fiscală stimulativă. Nu apăsăm prea tare pe frână în acest an, dar nu putem fi iarăși oaia neagră a Europei”, a spus premierul Florin Cîţu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT