Florin Cîţu salută promulgarea legii consumatorului vulnerabil. „Eu, ca liberal, nu susțin plafonarea prețurilor”

Florin Cîţu a comentat, joi seară, la TVR, promulgarea legii consumatorului vulnerabil de către preşedintele Klaus Iohannis. Cel mai probabil, legea se va aplica de la 1 noiembrie 2021.
Filip Stan
16 sept. 2021, 21:39
Florin Cîţu salută promulgarea legii consumatorului vulnerabil.

Florin Cîţu salută promulgarea legii consumatorului vulnerabil. Potrivit legii, „consumator vulnerabil de energie, denumit în continuare consumator vulnerabil – persoana singură / familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare faţă de sursele de energie, necesită măsuri de protecţie socială şi servicii suplimentare pentru a-şi asigura cel puţin nevoile energetice minimale”.

Florin Cîţu salută promulgarea legii consumatorului vulnerabil

„Urmează norme metodologice. Consumatorul vulnerabil ocupă o mică parte. Un efect pervers al crizei de anul trecut este că s-au acumulat cereri foarte mari, oamenii au consumat mult. Când s-au repornit economiile…  Creșterea prețurilor vine dintr-o cerere foarte mare. Trebuie să gândim măsuri pentru consumatorul casnic și pentru cel non-casnic. De la 1 noiembrie ar trebui să se aplice legea consumatorului. Pentru cei care nu se încadrează avem consumator casnic și consumator non-casnic. Măsura pe care o vom implementa este pentru consumatorii casnici, aproape 10 milioane de oameni vor beneficia. Va fi ceva similar și pentru consumatorul non-casnic. E vorba de acest an”, a spus Florin Cîţu la TVR.

Florin Cîțu, despre certificatul verde: Am luat această decizie ca să nu mai închidem economia

Despre plafonarea prețurilor, premierul a declarat: „Prețurile sunt mari acum. Eu, ca liberal, nu susțin plafonarea prețurilor. Dacă în UE vom vedea 12 țări care plafonează prețurile, o sa fie complicat pentru noi. Dacă sunt plafonate în celelelalte țări… trebuie să înțelegem că țările care au producție de gaze și energie, cum e România, vor fi afectate. Nu e o măsură care să nu vină cu costuri mari pentru economie. Nu e ceva ce noi vrem să implementăm. Trebuie să vedem ce se întâmplă la nivelul UE. 1 noiembrie – 31 martie e perioada pe care o estimez. Dar repet, nu e o soluție pe care o prefer, doar dacă toată UE merge în acea direcție”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT