Florin Cîţu vrea legea tăcerii pentru liberali. „Când ataci din PNL membrii Guvernului, seamănă cu ce face PSD. Astfel de politicieni nu mai au un viitor”

Florin Cîţu a comparat atacurile la adresa sa şi a Guvernului lansate de colegii de partid în cadrul campaniei interne de alegeri din PNL cu "ceea ce face PSD". Premierul este de părere că"astfel de politicieni, poate, nu mai au un viitor în România".
Razvan Mihalascu
16 iul. 2021, 14:06
Florin Cîţu vrea legea tăcerii pentru liberali.

Florin Cîţu a vorbit despre cei care îl critică pe motiv că poartă discuţii cu primarii PNL la Guvern. Premierul nu a ratat ocazia de a-i critica pe colegii liberali care îl contestă.

„Sunt criticat că vin şi mă vizitează primarii noştri la Guvern. Care este problema ? Da, foarte bine, să vină, am invitat şi primari de la PSD. Repet, vreau să dezvoltăm România. Vin oamenii la Guvern, văd care sunt proiectele, surse de finanţare şi împreună dezvoltăm aceste programe. Nu avem nimic de ascuns, facem acest lucru pentru români şi o facem transparent. Primarii liberali, din păcate, şi de aceea ei sunt mai mulţi decât cei din PSD care vin la Guvern, au fost uitaţi, au fost lăsaţi, administraţiile conduse de primari liberali au fost lăsate de izbelişte în ultimii ani, nu au primit niciun fel de finanţare. De aceea sunt foarte multe probleme acolo, de aceea oamenii caută soluţii şi împreună găsim aceste soluţii, pentru că le găsim pentru oameni”, a declarat Florin Cîţu, vineri, la conferinţa de alegeri interne din cadrul organizaţiei PNL Satu Mare.

Citeşte şi: Orban – Cîțu continuă războiul declarațiilor! Confruntarea momentului! „Guvernul este emanația PNL și nu PNL este emanația Guvernului”

Premierul consideră că alegerile interne din PNL sunt despre competiţie şi transparenţă, cu toate că nu este de acord cu ideea a fi contestat din interiorul propriului partid.

„Din păcate, pot să vadă şi lucrurile mai neplăcute. Lucruri care nu ar trebui să se întâmple în PNL, pentru că noi nu suntem PSD. Când ataci membrii Guvernului, premierul, seamănă foarte mult cu ceea ce face PSD. Când, cu câteva luni în urmă spui că o decizie a premierului este bună, că este în spiritul Constituţiei, iar peste câteva luni spui că nu mai este bună, pentru că trebuie evaluată, arată că astfel de politicieni, poate, nu mai au un viitor în România. Trebuie să fim transparenţi, trebuie să fim oneşti cu românii şi să le promitem ceea ce putem să facem, asta este guvernarea liberală”, a declarat Cîţu, conform Agerpres.

Premierul a mai precizat că sunt multe lucruri de făcut în privinţa guvernării şi că acestea vor fi făcute, dar doar împreună.

„Avem o şansă unică cu aceste alegeri. (…) Avem o şansă unică, s-au negociat acei 29,2 miliarde de euro pentru PNRR, mai sunt cei 46 miliarde din fonduri europene, iar de la buget eu vă garantez că vor fi investiţi în economie, în fiecare an, 13 miliarde. Noi vrem să investim aceşti bani în economie, pentru că noi ştim şi românii vor afla că doar prin liberalism putem să dezvoltăm România. (…) De aceea este o şansă unică pentru noi şi nu trebuie să o ratăm. Votăm astăzi bine şi sigur că Adi (Adrian Cozma – n.r.) va avea succes, votăm bine pe 25 septembrie, şi apoi noi suntem cei care vom implementa cei aproape 150 de miliarde de euro în următorii 8 ani de zile în economie. Aşa să ne ajute Dumnezeu !”, a mai spus Cîţu.

Citeşte şi: Adrian Năstase, avertisment pentru Liviu Dragnea după eliberare. „Va fi urmărit în continuare de DNA, de un întreg sistem”

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Ce a pățit Gabriela Cristea în urma tratamentului pentru slăbit pe care l-a urmat. Prezentatoarea TV a pus punctul pe „i”
Fanatik.ro
Ce au pățit doi suporteri spanioli înainte de meciul naționalei lor de la Cupa Mondială. Au fost găsiți în lacrimi la intrarea în stadion
Capital.ro
Adio, diesel? Se schimbă piața auto din România. Ce se întâmplă cu mașinile pe motorină. Declin fără precedent
Playtech.ro
Harta salariilor din România. Unde se câștigă cel mai bine în țară. Domeniile cu salarii de peste 13.000 de lei și cele cu cele mai mici venituri
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce un român a sfârșit în clădirea cuprinsă de foc, din centrul Bruxellesului
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Un nou venit la pensie pentru români, cum funcționează. Legea a fost deja adoptată
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?