Florin Cosmoiu, SRI: România este o ţintă a atacurilor cibernetice sponsorizate statal. Vor să fure informaţii strategice

Florin Cosmoiu, şeful Centrului Cyberint din cadrul Serviciului Român de Informaţii, a declarat vineri că România este o ţintă a atacurilor cibernetice sponsorizate statal pentru că este membră UE şi NATO, intenţia fiind furtul de informaţii strategice şi infrastructurile critice.
Filip Stan
23 sept. 2016, 10:45
Florin Cosmoiu, SRI: România este o ţintă a atacurilor cibernetice sponsorizate statal. Vor să fure informaţii strategice

„În acest domeniu pericolele cu care ne confruntăm în fiecare zi sunt din multe părţi. Sunt atacuri sponsorizate de state care ţintesc, să zicem, instituţii strategice ale unei ţări, infrastructuri critice. Aceste atacuri au loc în fiecare ţară, şi în România. Suntem o ţintă a atacurilor sponsorizate statal pentru că noi suntem membri NATO, UE şi unele state care sunt angajate în astfel de atacuri ne ţintesc şi pe noi. Ei vor să fure informaţii strategice din România şi, de asemenea, ţintesc infrastructurile noastre critice”, a spus Cosmoiu la o conferinţă pe tema evaluării constante a ameninţărilor, organizată de NATO şi Institutul Aspen, scrie Mediafax.

El a dat exemplul Ucrainei, unde alimentarea cu energie a fost tăiată pentru o mare regiune, spunând că astfel de lucruri s-ar putea întâmpla oriunde în lume şi că din acest motiv România a încercat să-şi sporească capacităţile de protecţie a infrastructurii critice.

Cosmoiu a afirmat că recent grupuri criminale au ţintit sistemele financiar-bancare din România şi că o altă ameninţare e reprezentată de atacurile cibernetice din partea extremiştilor. 

„Atacurile criminale au loc în fiecare zi în România. Recent, anul acesta şi anul trecut grupuri criminale au ţintit şi sisteme financiar-bancare din România. De asemenea, ne confruntăm în fiecare zi atacurilor cibernetice din partea extremiştilor. Aceste atacuri nu sunt foarte sofisticate, capacităţile lor sunt destul de reduse, dar trebuie să menţionăm acest fenomen pentru că ei încearcă să-şi crească aceste capacităţi. România are mai multe programe pentru a-şi creşte capacitatea tehnică”, a arătat şeful Centrului Cyberint din cadrul SRI.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
MM Stoica, dezvăluire şoc: „Am probleme de sănătate reale! Mi-a sărit glicemia la meci, a luat-o razna!”
Capital.ro
Armata europeană, susținută de 82% dintre români. România, printre țările fruntașe în clasamentul european
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie la 58, 59 sau 60 de ani. Ce prevede legea și cum se calculează reducerea vârstei
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Delegația Invest Qatar, vizită la București la inițiativa omului de afaceri Dragoș Dobrescu! România și Qatar consolidează legăturile economice într-un eveniment de gală
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România