Florin Georgescu: Negocierile cu partenerii internaţionali s-au încheiat cu succes

Negocierile cu partenerii internaţionali - Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială - privind angajamentele asumate de România pentru a şasea evaluare a acordului preventiv s-au încheiat cu succes, a anunţat, sâmbătă, ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu.
Romania TV
12 aug. 2012, 10:54
Florin Georgescu: Negocierile cu partenerii internaţionali s-au încheiat cu succes

Negocierile au vizat modul de îndeplinire a performanţelor economice şi financiare până la data de 30 iunie 2012, iar Scrisoarea de intenţie cuprinde obiectivele pentru următoarele trei luni, a precizat oficialul MFP.

„Putem spune că s-au încheiat cu succes negocierile cu partenerii noştri internaţionali, Comisia Europeană, FMI şi Banca Mondială, privind angajamentele avute de România pentru cea de-a şasea evaluare a acordului cu instituţiile financiare internaţionale, respectiv modul în care ne-am îndeplinit performanţele economice şi financiare la finele lunii iunie. Scrisoarea de intenţie, documentele negociate, prevăd obiectivele pentru următoarea perioadă de timp de trei luni, până în septembrie. S-au asigurat sumele necesare pentru refacerea salariilor nominale ale funcţionarilor bugetari la nivelul din iunie 2010, cele pentru plata sumelor reţinute necuvenit pensionarilor, pentru şapte luni din acest an şi nouă luni din anul care urmează „, a spus Florin Georgescu, citat de AGERPRES.

Ministrul Finanţelor a vorbit şi despre formele de sprijin agreate cu misiunea FMI, de la măsurile pentru stimularea mediului de afaceri la crearea de locuri de muncă. De asemenea, cele două părţi au agreat aplicarea TVA la încasare.

„În plan fiscal, s-au agreat măsuri importante pentru stimularea mediului de afaceri, crearea de locuri de muncă, dezvoltare şi inovare tehnologică. Plata TVA la încasare a fost agreată. Aceasta se va aplica efectiv, datorită necesităţii unor pregătiri metodologice, de la 1 ianuarie 2013. Pe partea de cheltuieli bugetare, s-au asigurat sume suplimentare la nivelul autorităţilor locale în vederea onorării obligaţiilor către persoanele cu dizabilităţi, precum şi pentru plata arieratelor, respectiv datoriilor restante ale autorităţilor locale către diverşi furnizori şi diverşi creditori”, a explicat ministrul Finanţelor.

Oficialul MFP a anunţat, de asemenea, că s-au constatat progrese în planul reformelor structurale şi a anunţat că Oltchim va fi privatizată cu un investitor strategic, iar 15 procente din capitalul Transgaz va fi listat la Bursă.

„În planul reformelor structurale s-au constatat progrese şi ne-am angajat ca efect al îndeplinirii procedurilor necesare ca până la mijlocul lunii septembrie să se privatizeze cu un investitor strategic Oltchim, apoi vom privatiza 15 la sută din capitalul social al Transgaz. De asemenea, se vor introduce conduceri profesioniste, cum sunt şi cele de azi, dar bazate pe o selecţie competitivă, la nivelul societăţilor comerciale cu capital de stat, la un pachet de zece societăţi comerciale şi autonome. Ele vor beneficia la început de management profesionist selectat pe criterii clare. Aceste negocieri, prin finalizarea lor, creează stabilitate financiară, creează predictibilitate şi transparenţă mediului de afaceri, ceea ce atrage mai mulţi investitori autohtoni şi străini, având această umbrelă a instituţiilor financiare internaţionale care certifică rezultatele bune, macrostabilitatea economico-financiară a României „, a explicat Florin Georgescu.

Ministrul Finanţelor a precizat că nu vor fi reduceri de personal în sectorul public, cifra de personal bugetar urmând să fie menţinută la nivelul actual, creşterea economică pentru 2012 va fi în jurul a 1,2%, inflaţia decembrie-decembrie va fi de 3,5%, iar deficitul bugetar se deplasează de la 1,85% la 2,2% din PIB, aşa cum s-a convenit deja la runda precedentă de negocieri.

Sâmbătă au avut loc la sediul MFP discuţii între reprezentanţii ministerelor şi experţii instituţiilor financiare internaţionale pentru definitivarea capitolelor din Scrisoarea de intenţie aferente domeniilor specifice de responsabilitate.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
„Cazul” Tavi Popescu rupe România în două. Marcel Pușcaș, verdict dur despre greșelile care-i pot termina cariera jucătorului de la FCSB
Capital.ro
Lovitură pentru acești români care așteaptă pensia. O regulă poate schimba totul. Decizia din dosar nu mai este suficientă
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Reclama românească în care Trump este ironizat subtil: „Nu se crede buricul pământului și nu provoacă conflicte”. Reacțiile internauților străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Afacerea lui Radu Drăgușin care i-ar putea aduce de 183 de ori mai mult decât a investit
MediaFlux
Viața ia o întorsătură neașteptată pentru aceste 3 zodii pe 23 august! Ce se întâmplă cu ele
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat