Florin Iordache, avizat pozitiv la Justiţie: O lege a amnistiei şi graţierii discutată în Parlament e de bun augur

Florin Iordache, propus de PSD pentru funcţia de ministru al Justiţiei, a primit aviz favorabil din partea comisiei juridice, cu 43 de voturi pentru, 16 împotrivă şi două abţineri. Iordache a declarat că o lege a amnistiei şi graţierii este de "bun augur".
Filip Stan
04 ian. 2017, 13:07
Florin Iordache, avizat pozitiv la Justiţie: O lege a amnistiei şi graţierii discutată în Parlament e de bun augur

„O lege a amnistiei şi graţierii nu a fost susţinută de noi în campanie dar o astfel de lege discutată în Parlament este de bun augur”, le-a spus Iordache jurnaliştilor după audiere.

Întrebat despre suspiciunile potrivit cărora ar fi fost printre iniţiatorii proiectului de lege din 2013 privind amnistia şi graţierea, pe 9 decembrie 2013, zi denumită „Marţea Neagră”, Iordache a declarat : „Sunt nişte articole de presă, dezbaterea în Parlament nu poate fi influenţată de o persoană. Din punctul meu de vedere locul în care pot fi modificate legile este Parlamentul. Ca se discută într-o parte sau în alta sunt speculaţii de presă”, scrie Mediafax.

Citeşte şi:  Audierile miniştrilor Cabinetului Grindeanu s-au încheiat. Miercuri seara depun jurământul UPDATE

Florin Iordache le-a prezentat parlamentarilor jurişti câteva obiective pe care le are în fruntea Ministerului Justiţiei, acesta precizând că va propune premierului o revizuire a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, precizând şi că este necesară o lege a răspunderii magistraţilor după model european.

Iordache a precizat că 2016 este un an pierdut întrucât în justiţie nu au fost accesate fonduri europene.

Florin Iordache, propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Justiţiei, este fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, deputat din anul 2000, fiind şi arbitru la Curtea de Arbitraj Internaţional. Parlamentarul a fost audiat ca martor la ÎCCJ în unul dintre dosarele lui Mihail Vlasov.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
Pe cine a dat vina Adrian Mutu după ce Octavian Popescu ar fi ajuns să consume gaz ilariant: „Cu siguranță!”
Capital.ro
Vârsta de pensionare pentru femei crește până la 65 de ani. Calendarul complet până în 2035
Playtech.ro
Orașul din România în care sunt mai multe locuințe decât familii. De ce au rămas atât de multe case goale
Adevarul
Oierii, spectatori la propriul protest: cum au transformat agitatorii revolta fermierilor într-o gherilă urbană
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Noi dezvăluiri exclusive după „atențiile” din portbagajul șefului Inspecției Muncii. Șoferul lui Dantes Nicolae Bratu a împărțit „prada” și a plecat cu ea acasă. ITM-urile prinse în fapt o dau cotită | Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte