Florin Iordache, preşedintele Consiliului Legislativ. Mandatul e pe viaţă

Surpriză pe scena politică. Deputatul PSD Florin Iordache a fost votat marţi în Parlament în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ.
Romania TV
20 oct. 2020, 14:43
Florin Iordache, preşedintele Consiliului Legislativ. Mandatul e pe viaţă

Update. Scriitorul și publicistul Mircea Cărtărescu acuză actuala putere PNL de faptul că nu a fost în stare să-l oprească pe Florin Iordache în cursa pentru șefia Consiliului Legislativ.

„Dacă puterea actuală n-a reușit să-l împiedice pe Florin Iordache să se-nscăuneze pe viață la șefia Consiliului Legislativ, ea nu se mai poate numi putere, ci neputință”, a precizat scriitorul Mircea Cărtărescu pe pagina sa de Facebook.

Update.  „Domnul Zegrean, excelent jurist de altfel si ale carui analize constitutionale le apreciez foarte mult pentru rigoarea lor, a obtinut doar 41 de voturi pentru presedintia Consiliului Legislativ, sustinerea din partea PNL fiind doar o alta ipocrizie politica. Grupurile parlamentare PNL au 82 de membri in CD si 31 la Senat, adica 113 in total. Aparent mai putin de jumatate dintre liberali l-au votat. Insa, cum USR-istii au dat propriului lor candidat doar 2 voturi (!!!) si banuiesc ca nu au votat cu Florin Iordache (care a strans 185 de voturi, mai multe decat numarul pesedistilor!), e posibil ca din cei 41 pentru d-ul Zegrean majoritatea sa fie useristi. Tradare sa fie, dar s-o stim si noi!”, a spus pe pagina sa de Facebook Adrian Toni Neacșu.


Update. Liberalii au transmis că PSD reuşeşte să compromită, prin toxicitatea alegerii lui Florin Iordache, o nouă instituţie fundamentală în statul român – Consiliul Legislativ. „Nu există sfidare mai mare decât aceea de a-l pune paznic asupra legislaţiei României pe cel care a făcut tot posibilul pentru a hăcui legislaţia în domeniul justiţiei, un adevărat torţionar al statului de drept, servitorul de încredere al lui Liviu Dragnea”, arată reprezentanţii PNL, într-un comunicat de presă.

„Alegerea lui Florin Iordache arată că PSD nu a înţeles absolut nimic din mesajul pe care l-a primit din partea românilor la urne. Sinecurismul este o boală veche a PSD, care se vrea a fi mascată prin încercarea eşuată din aceste zile de a confecţiona imaginea unui partid care s-ar reforma. Dovada faptului că PSD rămâne un partid retrograd, toxic şi nereformabil este tocmai susţinerea lui Florin Iordache în poziţia de preşedinte al Consiliului Legislativ, înainte chiar de a corecta cadrul legislativ al acestei instituţii şi cu speranţa de a obţine un mandat pe viaţă şi de a profita de configuraţia actuală a Parlamentului. Legea de funcţionare a Consiliului Legislativ va trebui revizuită”, transmite PNL, într-un comunicat de presă.

Update.  Senatoarea USR Florina Presadă a anunţat că a depus un proiect de lege, în procedură de urgenţă, la Camera Deputaţilor care prevede limitarea mandatului preşedintelui Consiliului Legislativ la 5 ani. Funcţia este deţinută pe viaţă. Parlamentul a votat în plen reunit marţi numirea lui Florin Iordache la şefia Consiliului Legislativ.

„Tocmai am depus la Camera Deputaţilor în calitate de primă cameră sesizată un proiect de modificare a legii de funcţionare a Consiliului Legislativ. Acesta prevede un termen de 5 ani pentru mandatul preşedintelui Consiliului Legislativ şi situaţii care pot atrage revocarea din funcţie a preşedintelui CL şi a preşedinţilor de secţii. Vă asigur că dacă proiectul nu va trece de această majoritate parlamentară, ne vom bate pentru el în următorul legislativ. Iubiţi România cu ochii deschişi”, a scris Florina Presadă marţi pe Facebook.
Propunerea legislativă vizează modificarea Legii 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ.

„Preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii se numesc pe o durată de 5 ani, prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, reuniţi în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza a câte trei propuneri formulate de birourile permanente reunite, cu avizul comisiilor juridice reunite. Mandatul poate fi reînnoit o singură dată. Aceştia exercită atribuţiile de la data depunerii, în mod individual, a jurământului prevăzut la alin.(3) în faţa preşedinţilor celor două Camere”, potrivit iniţiativei legislative a Florinei Presadă.

Preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii în funcţie îşi exercită mandatul pe o perioadă de 5 ani de la numirea în funcţie, până la depunerea jurământului de către noii preşedinţi, mai prevede proiectul de lege.

De asemenea, preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii sunt obligaţi: „- să îşi îndeplinească funcţia încredinţată cu imparţialitate şi cu respectarea Constituţiei; – să se abţină de la orice activitate sau manifestare contrare independenţei şi demnităţii funcţiei lor”.

Dacă încalcă acele obligaţii, atunci aceştia pot fi revocaţi din funcţie.


Update. Camera Deputaţilor şi Senatul au votat în plenul reunit ca Florin Iordache să fie preşedinte al Consiliului Legislativ. Liderul USR, Dan Barna, susţine că mutarea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ este „o sfidare la adresa oricărui român cinstit”. „Domnul Iordache a fost vârful de lance al regimului Dragnea în lupta pentru distrugerea justiţiei independente”, susţine Barna, afirmând că pentru asta, Iordache „a fost răsplătit cu un post pe viaţă în fruntea unei instituţii a statului român”.


Update. Camera Deputaţilor şi Senatul au votat în plenul reunit ca Florin Iordache să fie preşedinte al Consiliului Legislativ.

Au fost 185 de voturi „pentru” şi 42 de voturi „împotrivă” la Florin Iordache. Ionuţ Duli Mazâlu, propus de USR a avut două voturi „pentru” şi 226 de voturi contra, iar Augustin Zegrean, propus de PNL a avut 41 de voturi „pentru” şi 187 de voturi „contra”.

Consiliul Legislativ vine cu aviz pe toate proiectele de lege depuse în Parlament înainte ca acestea să intre în dezbaterea celor două Camere. Şefii instituţiei sunt numiţi prin votul senatorilor şi deputaţilor, dar legea nu prevede o limită de mandat şi nici o procedură prin care să poată fi revocaţi. De aceea, Florin Iordache va primi mandat pe viaţă.

Fostul şef al Consiliului Legislativ Dragoş Iliescu, care are acum 77 de ani,  s-a aflat la şefia instituţiei un sfert de secol. Prima dată, în anul 1995, Dragoş Iliescu a fost numit de Parlament şeful unei secţii a Consiliului. Opt ani mai târziu, în 2003, a devenit preşedintele instituţiei şi a stat în funcţie până în vara acestui an. 

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au prelungit termenul pentru depunerea candidaturilor pentru funcţia preşedinte al Consiliului şi cea de preşedinte al secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ. Decizia a fost luată după ce luni nu a fost depusă nicio candidatură. Marţi după-amiază se va întâlni plenul reunit.

Cine este Florin Iordache. Social-democratul, unul dintre cei mai controversaţi politicieni din România

Florin Iordache va rămâne mult în minţile românilor, după ce a admis, pe vremea când era ministru de Justiţie în Guvernul Grindeanu, celebra Ordonanţă 13. Sute de mii de oameni au ieşit atunci în stradă şi-au cerut de urgenţă anularea ei. La puţin timp,  Iordache a fost demis din funcţie, însă de-a lungul timpului şi-a tot făcut simţită prezenţa. De asemenea, acesta este cunoscut şi după ce a fost surprins făcând scene obscene în Parlament. Printre ultimele proiecte se numără şi cel care elimină restricţia ce spune că membrii partidelor politice să fie numiţi în cadrul conducerii ANCOM (prin eliminarea unui articol din actuala lege de funcţionare a instituţiei) şi relaxează calificările obligatorii pe care aceştia trebuie să le deţină pentru a accede la aceste funcţii. Noul “Comitet de reglementare” ar trebui să aprobe toate reglementările emise de instituţie şi ar urma să aibă 7 membri, inclusiv preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi ai instituţiei.

DailyBusiness
Guvernul anunță vouchere pentru plata facturii la electricitate pentru românii cu venituri mici. 4,5 milioane de persoane vizate
Spynews
Povestea cuplului londonez care a renunțat la carierele de succes din Marea Britanie pentru a locui pe Riviera Franceză. De ce au luat această decizie
Bzi.ro
Irina Columbeanu, dispusă să se angajeze în România! Ce a determinat-o să ia această decizie
Fanatik.ro
Horia Ivanovici – Dumitru Dragomir, schimb de replici incendiar după dezmățul de la Beach, Please: „Selly, tu dormi bine? Doar bani, bani, bani, n-ai și tu niciun pic de moralitate?” / „Derbedei! Trebuie arestați!”
Capital.ro
Șoferii trebuie să obțină certificat de omologare individuală. NU este permis accesul pe drumurile publice. Se aplică amendă
Playtech.ro
Ce salariu are un judecător în România în 2025 și la ce vârstă se pensionează, de fapt
DailyBusiness
Andreea Bostănică a primit un cadou de lux de 300.000 de euro. Influenceriţa are doar 20 de ani FOTO
Adevarul
Cine este Iulia Sviridenko, propusă de Zelenski pentru funcția de premier. Cariera discretă a unei tehnocrate cu influență în cercul prezidențial
wowbiz.ro
Alertă maximă! A revenit CIUMA! Primul deces înregistrat în ultimii 18 ani! Autoritățile sunt ÎNGROZITE
Spynews
Geanina Ilieș, dezvăluiri din culisele interviului cu Jennifer Lopez! Ce subiecte a abordat prezentatoarea în discuția cu artista
Spynews
Polițiștii au descins la casa uneia dintre fostele iubite a lui Emil Gânj, bărbatul care ar fi ucis-o pe Anda. Când l-a văzut ultima dată. Femeia se teme pentru viața ei
Evz.ro
BNR: Datoria externă a României a crescut în primele luni ale anului
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Gabriela Ruse a renunțat la inhibiții şi a postat imagini cu ea în costum de baie din vacanță
kanald.ro
Apa caldă se oprește pentru aproape 700 de imobile din Capitală! Ce zone sunt afectate de lucrările la rețeaua termică
Cancan.ro
Pilotul Air India ar fi prăbușit intenționat aeronava cu 260 de pasageri la bord. Care este motivul descoperit abia acum
Playsport.ro
Zăcământul uitat care transforma România într-o superputere. Poate salva Europa de criza...
Capital.ro
Noi dezvăluiri despre Călin Georgescu. Victor Ponta scoate totul la suprafață: Ai grijă...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prințesa Kate Middleton a purtat, la câțiva metri de Simona Halep, o bijuterie primită cadou de la Prințul William acum 11 ani
stirilekanald.ro
„Inima mea nu acceptă cât te-ai chinuit pe un pat de spital” Familia tânărului ucis de un luptător K1 își strigă durerea și cere să se facă dreptate
Horoscop zilnic pentru toate zodiile – 13 iulie 2025. O zi de duminică plină de surprize
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță noile pensii. Câți bani se primesc după noua recalculare
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai îngustă mașină din lume are lățime de doar 50 cm. A fost proiectată de un mecanic din Italia