Florin Piersic împlineşte astăzi 80 de ani: „Eu am un cuvânt pe care-l iubesc, se numeşte speranţă”

După petrecerea de la Opera din Cluj, Florin Piersic va veni la Bucureşti, unde pe 1 februarie, o să susţină cea de-a 1.000-a reprezentaţie cu spectacolul „Străini în noapte”. Florin Piersic spune că va juca în continuare, pentru că îşi trăieşte viaţa cu speranţă. „Eu am un cuvânt pe care-l iubesc, se numeşte speranţă. Trăiesc cu speranţă”, spune artistul.

„Mă gândesc că asta ar fi fost cea mai frumoasă iniţiativă, nu un coş de flori, nu scrisori de felicitare, ci să se dea o sumă mai mare pentru actorii care şi-au lăsat sănătatea, nervii, sângele, dar sănătatea în primul rând, consumându-se extraordinar, pentru această profesie”, spune Florin Piersic. „E păcat pentru colegi de-ai, care-mi spun: «Uite, o ducem greu!». Eu, Florin Piersic, dau o declaraţie, eu sunt unul dintre cei care trimit bani colegilor mei care n-au decât posibilităţi nule. Nu-i păcat de ei?”, se întreabă artistul.

Nu sărbătoresc nicicum, pentru că nu am vrut. Nu ştiu dacă gândurile mele se vor înţelege. Pentru că am vârsta aceasta, zic eu, sunt foarte marcat de faptul că foarte mulţi colegi şi prieteni de-ai mei sunt în stele, printre ei parteneri, artişti, oameni simpli, cunoştinţe, colegi de şcoală, de liceu, de facultate, prieteni mai vechi şi mai noi. Toţi aceştia nu mai sunt, şi-atunci, nefiind pe lângă cei care, în felul lor, m-au iubit, au avut sentimente frumoase pentru mine, căci toţi îmi lipsesc, mi se pare o nedreptate ca eu să sălăşluiesc încă pe lumea asta.

Eu am dăruit tuturor numai lucruri frumoase, am dorit să înnobilez pe toţi cei care sunt în jurul meu, să le transmit gânduri frumoase, bune. N-am spus nimănui nici „du-te mai încolo”, n-am dat cu subsemnatul niciodată despre niciun coleg sau prieten sau neprieten de-al meu, am fost întotdeauna un urmaş demn al părinţilor, al mamei mele, pe care nu doar că am iubit-o, am adorat-o. Mama mea a fost o sfântă. Eu când am fost întrebat de Preafericitul Daniel, care m-a chemat la dumnealui şi la care am fost şi-am stat multă vreme de vorbă, i-am răspuns că mă rog la Maica Domnului, la Iisus Hristos, dar cel mai tare mă rog la mama mea, care, din tot ce ştiu şi-am văzut şi-am simţit, a fost o sfântă. Eu o moştenesc pe mama mea, pe Vera Piersic.

Alte articole

Unul dintre marii actori ai României, „victima” lui Florin Piersic pe scenă: „Era o căldură extraordinară și el se dezbrăcase în culise. Lumea a început să aplaude și el era așa cum îl făcuse maică-sa”

Florin Piersic „revine” la TV. Fanii abia așteptau să-și vadă din nou idolul în lumina reflectoarelor

N-am vrut să mă sărbătoresc în niciun fel, pentru că e târziu. Pentru mine e târziu. Am fost sărbătorit în fiecare an, la fiecare întâlnire cu aceia care m-au făcut cetăţean de onoare al tuturor oraşelor din România. Dar am fost făcut cetăţean de onoare şi la Nazaret, în Israel, de către primăria de-acolo. Am primit una dintre cele mai frumoase decoraţii din viaţa mea în Israel. Prima decoraţie pe care am primit-o a fost „Steaua României” şi gradul de Cavaler. Sunt singurul care a primit medalia guvernamentală a Israelului. Între timp s-au petrecut lucruri frumoase, cinematograful unde am bătut la burtica mamei mele, astăzi, pe 26 ianuarie – a fost cinematograful în care tatăl şi mama mea erau la un film cu Tarzan şi de acolo mama mea a spus tatălui meu în timpul proiecţiei, noaptea, la ora 10 noaptea, „Ştefane, să ştii că o să nasc!”. Şi au dus-o şi la 04:45 dimineaţa am apărut eu pe lume – cinematograful acela poartă numele meu, aici, în Cluj. Ce poate să fie o satisfacţie mai mare, decât aceasta, că sala de cinema în care am bătut la poarta vieţii îmi poartă numele?”, a mărturisit Florin Piersic.

Referitor la planurile de viitor, Florin Piersic nu dezvăluie prea mult, spune că „trăieşte în fiecare zi cu speranţă”.

„Joc mai departe, am spectacole cu „Străini în noapte”, am un recital care se cheamă „Florin Piersic”. Am jucat „Străini în noapte”, împreună cu Medeea Marinescu, la Paris, la Bruxelles, la Chişinău de câteva ori, la Montréal, la Toronto. Deci eu sunt totuşi un avantajat al sorţii, mă duc, sunt chemat şi m-am prezentat cu piesa asta pe care o jucăm şi pe 1 februarie la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti. Văd că spectacolul este programat în ţară şi toate biletele se vând. De şapte ani, numai cu sălile pline jucăm. Fac şi recitalul în continuare, iar în rest o să văd ce se mai întâmplă. Eu am un cuvânt pe care-l iubesc, se numeşte speranţă. Trăiesc cu speranţă”, a dezvăluit actorul.

Citeşte interviul integral pe Mediafax.ro