Florin Secureanu, fostul director de la Malaxa, condamnat la 11 ani de închisoare

În prezent, Secureanu este încarcerat la Penitenciarul Giurgiu, unde execută o pedeapsă de 3 ani şi 8 luni închisoare, primită în alt dosar.
Filip Stan
15 nov. 2024, 21:47
Florin Secureanu, fostul director de la Malaxa, condamnat la 11 ani de închisoare

Fostul director al Spitalului ”Malaxa” Florin Secureanu a fost condamnat vineri, de Tribunalul Bucureşti, la 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi luare de mită.

Pe lângă condamnare, instanţa a dispus confiscarea sumei de 1.279.402 lei primită de Secureanu cu titlu de mită. În dosar au fost condamnaţi şi doi administratori de firme: Cristian Ioniţă – 4 ani şi 6 luni pentru spălare de bani, Mihai Mesner – 8 ani închisoare pentru spălare de bani şi complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave.

Cei trei condamnaţi au fost obligaţi de tribunal să plătească în solidar Spitalului ”Malaxa” suma de 6.181.863 lei. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Florin Secureanu, condamnat definitiv la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare

În prezent, Secureanu este încarcerat la Penitenciarul Giurgiu, unde execută o pedeapsă de 3 ani şi 8 luni închisoare, primită în alt dosar.

În mai 2017, Florin Secureanu a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare – 5 fapte, dintre care una cu consecinţe deosebit de grave – şi luare de mită, alături de mai mulţi angajaţi de la Spitalul ”Malaxa” şi administratori ai unor societăţi comerciale.

Conform DNA, Secureanu a deţinut funcţia de manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din Bucureşti, în perioada 1 aprilie 2007 – 29 noiembrie 2016. După numirea în funcţia de manager (anul 2009) până la data demiterii acestuia din funcţie (29 noiembrie 2016), el a conceput şi pus în aplicare mai multe mecanisme prin care şi-a însuşit sume semnificative de bani din patrimoniul spitalului, în cuantum de 9.144.053 lei.

Procurorii susţin că modalităţile concrete prin care a acţionat Secureanu au fost diverse.

Astfel, el şi-a însuşit sume de bani în numerar din casieria spitalului, activitate concretizată în perioada 4 mai 2009 – 23 noiembrie 2016 cu justificarea achitării în numerar a unor bunuri şi servicii evidenţiate ca fiind livrate/prestate de două societăţi comerciale cu comportament fiscal neadecvat. În realitate, aceste două societăţi comerciale nu au livrat/prestat niciun bun/serviciu spitalului.

Pe de altă parte, Secureanu a folosit şi alte metode mai complexe, finalizate cu însuşirea, din fondurile spitalului, a unor sume semnificative de bani, sub pretextul achitării altor servicii sau bunuri de care ar fi beneficiat instituţia spitalicească şi care s-au dovedit a fi fictive în totalitate. Concret, la iniţiativa şi sub controlul fostului manager, la nivelul Spitalului „Malaxa” au fost create şi utilizate circuite comerciale fictive de prestări servicii şi livrări de bunuri cu mai multe societăţi comerciale, a informat DNA.

Anchetatorii mai spun că, pentru a justifica în documentele financiar-contabile ale spitalului sumele de bani astfel delapidate, Secureanu a beneficiat de ajutorul celorlalţi inculpaţi, angajaţi ai spitalului, care au avut rol determinant în întocmirea în fals a documentelor de evidenţă contabilă care să justifice banii scoşi fără drept din patrimoniul spitalului (operaţiuni care nu aveau la bază relaţii comerciale reale).

În una dintre situaţii, Cristian Ioniţă, în calitate de asociat/administrator al unor societăţi comerciale, a facturat în mod fictiv bunuri şi servicii către Spitalul „Malaxa” în sumă totală de 6.181.863 lei, achitată de spital prin virament bancar în conturile bancare ale firmelor sale. Ulterior, 5.155.164 lei au fost retraşi în numerar de către Cristian Ioniţă, după care au fost remise lui Mihai Mesner (mai puţin un comision de 5-10%). La rândul său, acesta din urmă a restituit banii lui Secureanu, care era beneficiarul final.

Florin Secureanu, reținut după condamnarea definitivă la închisoare. Unde va fi închis fostul manager al Spitalului „Malaxa”

Procurorii mai arată că, în perioada 20 mai 2011 – 24 noiembrie 2016, pentru a menţine relaţiile contractuale dintre Spitalul „Malaxa” şi o societate comercială care avea calitatea de furnizor de consumabile medicale, Secureanu a pretins şi a obţinut de la firma respectivă achitarea contravalorii a 754 prestaţii de servicii de turism (cazare, masa, bilete de avion) în valoare totală de 1.279.402 lei.

De pachetele turistice a beneficiat în cea mai mare parte Secureanu, dar şi apropiaţi ai săi: prieteni, membri de familie, medici şi alţi angajaţi ai spitalului. Toate pachetele turistice au fost achiziţionate prin intermediul aceleiaşi agenţii de turism, Secureanu fiind cel care decidea conţinutul pachetului, când şi unde urma a fi efectuată deplasarea, persoanele participante.

Serviciile turistice au constat în achiziţionarea de bilete avion, cazare, închirieri auto, mic dejun, iar destinaţiile au fost variate, atât în ţări din Europa (Italia, Germania, Austria, Spania, Portugalia, Franţa, Elveţia, Belgia, Olanda, Ungaria, Malta, Anglia, Turcia,), Statele Unite ale Americii (New York, Las Vegas, Washington), Canada, Asia (China, Indonezia), Australia, Noua Zeelandă, dar şi în oraşe din România, au mai stabilit procurorii anticorupţie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT