Florin Zamfirescu, despre moartea lui Condurăţeanu: „Era mare fan al serialului Inimă de ţigan”

Florin Zamfirescu, despre moartea lui Condurăţeanu. Actorul a fost extrem de surprins, la fel ca întreaga ţară, când a aflat că jurnalistul s-a stins din viaţă, în urma unui stop cardio-respirator. Florin Condurăţeanu ar fi murit în drum spre spital, în braţele fiului său.

Citeşte şi: Medicii Mircea Beuran, Sorin Oprescu, Horaţiu Moldovan, cutremuraţi de moartea jurnalistului Florin Condurăţeanu: „Fusese diagnosticat cu tulburări de ritm cardiac cu 18 ani în urmă, care cu siguranţă nu au fost de bun augur pentru perioada care a urmat”

Florin Zamfirescu, despre moartea lui Condurăţeanu

Actorul a aflat vestea cea tristă în direct, la România TV, şi a declarat că a fost apropiat de celebrul jurnalist. Era un mare fan al serialului Inimă de ţigan  şi îl suna de fiecare dată când se difuza fiecare episod, ca să îl felicite. Deşi nu s-au întâlnit de foarte multe ori, au păstrat o legătură strânsă prin telefon.

„Apropiaţi am fost! Mă suna de fiecare dată, când era serialul Inimă de ţigan, era un mare fan. Nu ne-am întâlnit foarte des, la telefon vorbeam mai des. Am fost de câteva ori la emisiune, la el. Vai de mine, nu pot să cred!

Nu cred că a supărat pe cineva, vreodată. Dumnezeu să îl odihnească în pace!„, ne-a declarat în exclusivitate Florin Zamfirescu.

Cum a ajuns jurnalistul de la fotbal, la „vă pup pe suflet”

Va trăi prin miile de emisiuni TV şi interviuri, prin cărţi şi articole de suflet şi va rămâne veşnic în memoria românilor prin expresia „vă pup pe suflet”.

“Tatăl meu era un povestitor romantic. A fost condamnat politic cinci ani, iar eu am fost nevoit să urmez o facultate impusă. Eram un puşti şi, când au venit cei de la Securitate, au stors până şi pasta de dinţi ca să găsească ceva. A fost ceva îngrozitor. Aşa am ajuns să fac ceva care nu-mi plăcea deloc, Pe­trochimie.

Nu-mi plăcea, dar am ajuns şef de promoţie şi şef de proiect complex la Petromidia. Însă pasiunea mea pentru gazetărie a fost mai presus de orice. Eram colaborator la diferite publicaţii. Am scris la Informaţia Bucureştiului, dar oful meu era Flacăra, unde erau toate elitele. Elita elitelor.

M-am gândit să fac un articol despre Ilie Năstase. Am făcut cum am făcut, am realizat interviul şi mi-a ieşit o poveste reuşită. Am forţat destinul pe propriu-mi tupeu. I-am pus lui Adrian Păunescu în cutia poştală interviul cu Ilie Năstase. Nu a fost publicat ime­diat, aşa că i l-am mai trimis o dată. A fost atât de încântat, încât i-a cerut lui Ovidiu Ioaniţoaia să scoa­tă un articol de-al său şi să-mi pu­bli­ce interviul.

Cu toate acestea, din cauza dosarului meu nu pu­team fi angajat acolo unde visam… la Flacăra. Am forţat încă o dată mâna destinului. Într-o zi, la o mare adunare cu Ceau­şes­cu la Sala Palatului, am reuşit să mă strecor şi eu în sală. Mi-a stră­fulgerat prin minte să vorbesc cu şeful Comitetului Central, pe nu­me Enache. «Ce este mai important în viaţă decât să laşi ceva în urmă şi să fii luminos la suflet? Mă macină o pasiune care îmi arde sufletul – scrisul. Dar nu mă pot angaja».

Enache mi-a spus să trimită Păunescu o scrisoare care să sune cam aşa: «Conform înţelegerii din pauza şedinţei dintre Florin Condurăţeanu şi Enache, vă rugăm să studiaţi şi să analizaţi angajarea lui în presă». Păunescu a refuzat categoric. Mi-a spus că nu mă lasă să mă duc la Flacăra şi că mă trimite la Scânteia. «Până la urmă, dacă eşti sinucigaş, du-te la Flacăra», a continuat el. M-am an­gajat la Flacăra şi am plecat ulti­mul de acolo.

Din tot ce am scris până astăzi, cel mai mult îmi place reportajul. Reportajul te montează.Secretul succesului în jurna­lism? Cred că trebuie să scrii ca şi cum ai povesti, dezinvolt, vioi, na­tural. Frazele nu se lustruiesc. Totul trebuie să fie cât mai firesc… fără acest lucru, scrisul nu are viaţă. Am pus suflet în absolut tot ce am făcut. Cât despre iubire… vă spun doar atât… nu am făcut un sport din iubire.”