Flutur: Victor Ponta este avocatul teribil al urmaşilor mătuşii Tamara

Prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, sâmbătă, că, din păcate, în PDL sunt şi "uscături", dar partidul nu este avocatul celor fără de lege aşa cum este cazul PSD, unde Victor Ponta este "avocatul teribil al urmaşilor mătuşii Tamara".
Romania TV
19 nov. 2011, 11:37
Flutur: Victor Ponta este avocatul teribil al urmaşilor mătuşii Tamara

Flutur a spus, la Consiliul de Coordonare Local al PDL Suceava, că membrii organizaţiei trebuie să fie corecţi, oneşti şi „să-şi vadă de treabă”, arătând că sunt totuşi „unele uscături” în partid, care însă sunt date afară, în timp ce PSD „se adună cu sutele” în jurul celor acuzaţi, potrivit Mediafax.

„Vedem că nepoţii mătuşii Tamara s-au ascuns sub fusta Parlamentului şi nu se predau”, a spus Flutur.

El a adăugat că preşedintele PSD, Victor Ponta, anunţă că va face „nu ştiu ce” când va ajunge la putere, dar este „avocatul teribil al urmaşilor mătuşii Tamara”, întrucât încearcă să acopere acuzaţiile aduse membrilor PSD „pentru că miroase a prescriere şi pentru că lumea uită”.

Gheorghe Flutur a afirmat că PDL nu este avocatul celor fără de lege, precizând că acum se vede foarte bine că indiferent de poziţiile ocupate de membri ai partidului, justiţia îşi face datoria.

„Din păcate sunt şi uscături şi suportăm costul politic”, a spus Flutur.

La rândul său, secretarul general al PDL Suceava, deputatul Ioan Bălan, a declarat că în PDL „cine încalcă legea e pe cont propriu”. „Politicul aflat la putere nu mai ţine în braţe pe nimeni. Cine încalcă legea e pe cont propriu”, a spus Bălan.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Cristi Chivu, căzut după Milan – Inter 3-1. „De ce aceste atacuri? Parcă asta așteaptă toți!”. Culisele derby-ului
Capital.ro
Hainele viitorului ar putea avea ecrane tactile. Cercetătorii au creat o țesătură care afișează videoclipuri și notificări
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”
MediaFlux
Cele patru zodii care își vor schimba destinul în noiembrie 2026! Astrele au planuri mari pentru acești nativi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT