Focar de infecţii nosocomiale la Maternitatea Giuleşti. FACIAS cere intervenţia Guvernului

FACIAS cere ministrului Sănătății să trimită de urgență Corpul de Control la Maternitatea Giulești pentru investigarea focarului de infecţii nosocomiale.
Mircea Filipescu
19 sept. 2024, 19:19
Focar de infecţii nosocomiale la Maternitatea Giuleşti. FACIAS cere intervenţia Guvernului

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) solicită ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, să trimită de urgență Corpul de Control la Maternitatea Giulești, unde recenta suspendare a internărilor pe secția de Terapie Intensivă Neonatală, din cauza infecțiilor nosocomiale, ridică serioase semne de întrebare privind gestionarea riscurilor epidemiologice și siguranța pacienților.

Rezidenţiat 2024. Ce trebuie să ştie studenţii pentru examenul din noiembrie, anunţul momentului

De asemenea, FACIAS cere Ministerului Sănătății aprobarea de urgență a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 3/2021 privind prevenirea, diagnosticarea și tratamentul infecțiilor asociate asistenței medicale din unitățile medicale și din centrele rezidențiale pentru persoanele adulte aflate în dificultate din România. FACIAS consideră că tergiversarea emiterii acestor norme a dus la apariția focarului de infecții nosocomiale de la Maternitatea Giulești și avertizează că există un risc iminent ca situații similare să apară și în alte spitale din România.

În ianuarie 2023, FACIAS a dat în judecată Ministerul Sănătății, solicitând emiterea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 3/2021, esențiale pentru prevenirea și tratarea infecțiilor nosocomiale în unitățile medicale și centrele rezidențiale. În prezent, acest proces se află pe rolul instanțelor, fiind în curs de soluționare.

Ulterior, în februarie 2023, Ministerul Sănătății a elaborat un proiect de norme și l-a pus în transparență decizională pentru o perioadă de o lună, până pe 14 martie, după care documentul nu a mai fost afișat pe site. De la acel moment, Ministerul Sănătății nu a întreprins nicio acțiune concretă pentru finalizarea procedurii de adoptare a normelor metodologice, fapt care a condus la perpetuarea unui cadru legislativ incomplet. Această omisiune a creat condiții favorabile pentru apariția și răspândirea infecțiilor nosocomiale, cum este cazul recent al focarului de la Maternitatea Giulești, unde suspendarea internărilor pe secția de Terapie Intensivă Neonatală a fost impusă ca măsură de precauție în urma apariției mai multor infecții nosocomiale.

FACIAS subliniază că, dacă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 3/2021 ar fi fost emise și aplicate, managementul Maternității Giulești ar fi avut obligația legală de a organiza un serviciu dedicat prevenirii și controlului infecțiilor nosocomiale. În plus, în cazul nerespectării acestor proceduri, managerul unității și alte persoane responsabile ar fi putut fi trași la răspundere juridică, inclusiv prin sancțiuni disciplinare sau contravenționale.

FACIAS atrage atenția asupra faptului că, deși situația de la Maternitatea Giulești este extrem de gravă, Ministrul Sănătății nu a dispus, până în prezent, trimiterea Corpului de Control pentru a investiga cauzele și circumstanțele focarului de infecții nosocomiale. În acest an, au fost raportate deja șase-șapte cazuri de infecții în rândul nou-născuților, afectați în secția de Terapie Intensivă Neonatală, unde aceștia se află oricum într-o stare extrem de vulnerabilă.

Reţeta de la Dr. Cezar pentru a evita răceala şi gripa. Ce să faci încă de la primele semne: „Eu nu am mai răcit de şapte-opt ani” VIDEO

Amintim că Maternitatea Giulești a fost implicată și în alte incidente grave legate de infecțiile nosocomiale. În 2018, internările au fost suspendate din cauza unui focar în care zeci de nou-născuți au fost infectați cu stafilococ auriu. Este aceeași maternitate unde, în 2019, o femeie a murit după ce a contractat o infecție în timpul spitalizării.

Maternitatea Giulești nu reprezintă un caz izolat în privința infecțiilor nosocomiale, care sunt răspândite în multe spitale din România. Conform Studiului de Prevalență de Moment al Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale din 2023, realizat de Institutul Național de Sănătate Publică, au fost raportate 674 de cazuri de infecții asociate asistenței medicale (IAAM) în spitalele din România. Totuși, specialiștii avertizează că numărul real al infectărilor ar putea fi mult mai mare, din cauza sub raportării cazurilor. Cei mai afectați pacienți rămân lăuzele și nou-născuții, care sunt în mod special vulnerabili.

FACIAS consideră că aceste incidente evidențiază deficiențele sistemului medical în gestionarea riscurilor epidemiologice și subliniază, așa cum a atras atenția în repetate rânduri, necesitatea urgentă de a implementa măsuri stricte și eficiente pentru prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT