Fonduri APIA. Cum poţi să obţii bani de la stat

Un număr de 55.515 cereri unice de plată pentru o suprafaţă de 153.668 hectare au fost depuse până în prezent în cadrul Campaniei pentru anul 2019, potrivit datelor publicate, vineri, de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Romania TV
08 mart. 2019, 08:06
Fonduri APIA. Cum poţi să obţii bani de la stat

Cererile se depun la centrele judeţene APIA, în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol, şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.

APIA precizează că depunerea Cererilor Unice de Plată în cadrul Campaniei 2019 se va încheia la data de 15 mai 2019, în conformitate cu prevederile legale, iar cei care nu se prezintă până la acest termen nu vor beneficia de sprijinul financiar acordat.

În acest sens, fermierilor li se recomandă să se prezinte la data şi ora la care sunt programaţi, conform invitaţiei primite, pentru a se putea utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea solicitărilor în campania din acest an.

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Și-a înșelat soția, iar acum are parte de un nou eșec. Ce se întâmplă în viața celebrului milionar
Capital.ro
Câinele vecinului latră noaptea și nu te lasă să dormi. Ce poate face asociația și când trebuie chemată Poliția
Playtech.ro
Turcia a mărit drastic amenzile rutiere în 2026. Ce trebuie să știe românii care merg cu mașina
Adevarul
Noi dezvăluiri despre viața ascunsă a cuplului Macron. Brigitte Macron, „foarte geloasă“ pe femeile „prădătoare” din jurul președintelui
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreea Micu, o tânără interpretă de muzică populară, s-a stins din viață la doar 17 ani. Artistei i s-a făcut rău înainte de un spectacol: ,,Andreea noastră nu mai cântă”
iamsport.ro
A rostit numele antrenorului care ar urma să îl înlocuiască pe Baciu la FCSB: ”El va sta doar la baraj”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Avertisment privind veniturile seniorilor: Sistemul public de pensii nu va mai fi capabil să facă față plăților de pensii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi