Fondurile de pensii vor fi afectate de „taxa pe lăcomie”

"Ordonanţa lăcomiei” este tot mai contestată. Pensions Europe, o asociaţie cu 22 de membri din 18 state member, atrage atenția asupra faptului că și fondurile de pensii vor fi afectate din acest motiv.
Filip Stan
31 ian. 2019, 07:03
Fondurile de pensii vor fi afectate de

Pensions Europe arată într-un comunicat că decizia de a-i obligă pe administratorii fondurilor de pensii să își majoreze capitalul social la 10% din valoarea contribuțiilor este devastatoare pentru sistemul de pensii din România.Costurile ar crește la cote foarte greu de susținut.

Pensions Europe solicită României să renunțe la introducerea cerinței unui capital social de 10% în sistemul de pensii, întrucât aceasta le-ar spulbera fondurilor stabilitatea actuală și rezultatele pozitive, iar împreună cu toate celelalte reforme anunțate – ar distruge Pilonul II.

La final de 2018, fondurile aveau active în valoare de aproape 48 de miliarde de lei. Suma strânsă în conturi a crescut în pofida diminuării contribuţiilor. Şi asta pentru că peste 7,250 milioane de oameni contribuie la pilonul II de pensii, iar salariile au crescut la nivelul întregii economii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Adrian Mihalcea și Dinamo, iubirea interzisă! Ce legendă îl vrea antrenorul „câinilor”
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT