Fost director din Poşta Română, reţinut alături de fostul secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor

Procurorii DNA au reținut-o, marți, pe Mioara Pribescu, fost director executiv al Direcției economice din Compania Națională Poșta Română SA (CNPR), pentru trafic de influență, constituire de grup infracțional organizat și instigare la abuz în serviciu în formă continuată.
Iulian Tudor
26 mai 2015, 19:23
Fost director din Poşta Română, reţinut alături de fostul secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor

În dosar, a fost reținut și Marius Constantin Fecioru, fost secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), însărcinat cu restructurarea CNPR, acuzat de instigare la abuz în serviciu în formă continuată, (11 acte materiale), complicitate la trafic de influență și constituire de grup infracțional organizat, potrivit unui comunicat emis de DNA. Cei doi vor fi prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de Constantin Olimpiu Nicolae, fost director Direcția Regională de Poșta Brașov, pentru abuz în serviciu în forma continuată și constituire de grup infracțional organizat.

Marius Constantin Fecioru, în calitate de secretar de stat (însărcinat ‘să coordoneze, să monitorizeze și să ia toate măsurile necesare pentru restructurarea CNPR pe centre de profit’, ‘să monitorizeze implementarea Strategiei de restructurare și modernizare a CNPR, aprobată prin hotărâre de guvern’), Mioara Pribescu, director în CNPR SA și Constantin Olimpiu Nicolae, directorul Direcției Regionale de Poșta Brașov, împreună cu alte persoane, au constituit o grupare ce a pus în aplicare un mecanism prin care CNPR distribuia trimiteri poștale, fără ca, pentru o parte din corespondența prezentată de o anumită societate comercială, să încaseze prețul serviciului prestat„, se arată în comunicat.

DNA precizează că, în consecință, în perioada mai 2011 — martie 2012, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, Constantin Olimpiu Nicolae, la instigarea Mioarei Pribescu și a lui Marius Constantin Fecioru, a dispus distribuirea repetată, de către CNPR, fără francare și facturare, în folosul unei anumite firme, a unor loturi de corespondență procesate în poșta hibridă (serviciu complex ce combina serviciul nonpoștal de pregătire cu serviciul poștal de trimitere a corespondenței comerciale).

Procurorii susțin că loturile de corespondență comercială erau indicate de Nicolae ori de Pribescu.

DNA menționează că a fost provocat Poștei Române un prejudiciu de 1.128.228 lei.

Prin dispozițiile date, Nicolae a exploatat nu doar ambiguitățile funcționării serviciului de poștă hibridă, ci și o cutuma la care se recurge în CNPR, în situații de excepție (determinate de necesitatea respectării normelor de funcționare a companiei, care prevăd timpi de circulație a trimiterilor poștale), când se distribuie corespondența fără a se număra ori ștampila. Gruparea avea o anumită continuitate, colaborare, coordonare și o structură bine determinată, în cadrul căreia, fiecare membru și-a asumat roluri prestabilite„, au mai constatat anchetatorii.

Sursa citată subliniază că, în considerarea faptului că a tolerat un mecanism de fraudare care avantaja o societate privată, Mioara Pribescu, în 21 decembrie 2011, a solicitat reprezentanților societății favorizate și apoi a obținut de la aceștia, având susținerea lui Fecioru, un folos pentru altul, respectiv asumarea costurilor distribuirii de către Poșta Română, a scrisorilor ministrului MCSI, fiind vorba de 14.280 de felicitări de Crăciun destinate alegătorilor din județul Bacău.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații — DJI Brașov.

CITEŞTE ŞI: DNA: Fostul ministru Valerian Vreme a trimis mii de felicitări electorale pe cheltuiala Poştei Române

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
La 19 ani de la unul dintre cele mai grave momente din fotbalul românesc, Gabi Torje a făcut anunțul
Capital.ro
Ciprian Ciucu face anunțul serii: Da, se poate acest lucru! Liberalii ar putea susține un vot
Playtech.ro
Aplicația de lanternă descărcată de milioane acum 10 ani ascundea ceva grav: cazul care a atras atenția autorităților
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi