Fost luptător de kickboxing, bătut şi băgat în spital de un pugilist. VIDEO

17 03. 2021, 12:24

Fost luptător de kickboxing bătut. Este vorba despre Mihai Oprea, fost luptător de kickboxing. După ce a fost amenintat de mai multe ori de pugilistul Vitalie Mârza, acesta, împreună cu alti patru prieteni, l-au snopit în bătaie în plină stradă. Fostul luptător a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost spitalizat.

Fost luptător de kickboxing, bătut şi băgat în spital de un pugilist

Mihai Oprea a declarat, la România TV, că mărul discordiei ar fi fost sala de lupte care îi aparţine. Oprea spune că, în primă fază, ameninţările au fost pe reţelele sociale, după care cei doi au convenit să se întâlnească faţă în faţă. Fostul luptător declară că nu s-a dus singur la întâlnire, ci, prevăzător, a luat un prieten cu el, care, după spusele sale, i-ar fi salvat viaţa. La rândul său, Mârza a fost însoţit de patru prieteni.

Citeste si Elev de șapte ani din Maramureș, snopit în bătaie de tatăl unei colege. S-a întâmplat chiar în timpul orelor, sub privirile îngrozite ale învățătoarei

Nu exista niciun motiv. Este frustrat pentru că am o sală pe care o administrez… nu știu. Zi de zi mă amenința și… asta e. Aseară, pe la orele 19.00, am primit niște amenințări în online. Am hotărât să mă întâlnesc cu el și să stăm de vorbă. El a venit cu patru persoane. Nu au vrut să vorbim. M-au lovit de mai multe ori. Mi-au făcut fractură de piramidă nazală. Cu mine mai era un prieten. Dacă nu era el, poate azi nu mai eram. Unii agresori au vrut să-mi bage un cuţit pe la spate și prietenul meu m-a salvat„, relatează Mihai Oprea.

Fostul luptător are nevoie de intervenţie chirurgicală

După altercaţie, fostul luptător a avut nevoie de îngrijiri medicale. Ba, mai mult, acesta se pregăteşte de o intervenţie chirurgicală la nivelul nasului.

O să trebuiască să fiu operat la nas. Nu pot să respir pe nas deloc. Mi-au dat și cu spray paralizant și am și la ochi afecţiuni„, precizează Oprea.

Citeste si Fetiţă de nouă ani, omorâtă în bătaie în timpul unui ritual de exorcizare! Autorităţile au intervenit de urgenţă!

Atacatorul nu a fost încă reţinut. Fostul luptător spune că va depune plângere penală.

Nu a fost reţinut. Am înţeles că a dat declaraţii. Eu o să depun plângere penală. O să ajung la Poliţie şi o să depun. M-a ameninţat că îmi bagă un cuţit în gât şi că mă omoară de faţă cu poliţiştii„, a relat fostul sportiv.