Fost primar, trimis în judecată de DNA într-un dosar legat de Tabăra de copii de la Năvodari

Fostul primar al oraşului Năvodari, Nicolae Matei, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu şi conflict de interese, fiind acuzat că a urmărit scoaterea abuzivă din patrimoniul public a mai multor imobile aparţinând Taberei de copii din localitate. Alături de el mai sunt trimişi în judecată fostul secretar al oraşului Năvodari şi un reprezentant al unei societăţi comerciale.
Alina Costache
19 sept. 2017, 12:10
Fost primar, trimis în judecată de DNA într-un dosar legat de Tabăra de copii de la Năvodari

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Nicolae Matei, fost primar al oraşului Năvodari, pentru comiterea a trei infracţiuni de abuz în serviciu şi pentru conflict de interese, a lui Ştefan Ciocănel, fost secretar al oraşului Năvodari şi a lui Neculai Dima, la data faptei reprezentant al unei societăţi comerciale, ambii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.

Procurorii au stabilit că în perioada 2008-2011, în calitate de primar al oraşului Năvodari, Nicolae Matei,

beneficiind de sprijinul celorlalţi doi inculpaţi, a desfăşurat mai multe demersuri prin care a urmărit scoaterea mai multor imobile din patrimoniul unei societăţi comerciale ce administra „Tabăra de copii Năvodari”, acţiunea fiind considerată abuzivă de procurorii anticorupţie.

Astfel, la data de 18 noiembrie 2008, Nicolae Matei, în mod nelegal, a emis o adresă care a stat la baza emiterii, de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de aproximativ 6,2 hectare de teren, la acel moment folosită de societatea comercială respectivă şi care aparţinea în realitate oraşului Năvodari.

„Prin acest document, s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului respectiv al unei societăţi comerciale controlate de edil şi administrată de inculpatul Dima Neculai. În realitate, această firmă era îndreptăţită să-i fie retrocedată o suprafaţă de teren asemănătoare, dar situată într-o altă zonă, cu un potenţial turistic mult mai mic”, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii anticorupţie susţin că prin aceste demersuri, a fost creat un prejudiciu de 3.504.500 de euro (reprezentând contravaloarea terenului la data săvârşirii faptei) atât în dauna oraşului Năvodari cât şi în dauna societăţii care avea drept de folosinţă asupra terenului respectiv pe termen nelimitat, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru firma beneficiară a terenului.

În acelaşi context, în cursul anului 2011, întrucât societatea, păgubită ca urmare a retrocedării terenului, datora mai multe sume de bani Primăriei Năvodari, reprezentând taxe şi impozite, Nicolae Matei a iniţiat o hotărâre de consiliu local, prin care un număr de 298 de clădiri situate în Tabăra de copii Năvodari, au fost inventariate în domeniul privat al oraşului Năvodari.

„Hotărârea de Consiliu Local, adoptată la iniţiativa inculpatului şi pusă în executare de către acesta, a reprezentat o expropriere în adevăratul sens al cuvântului, clădirile societăţii respective fiind scoase din patrimoniul acesteia şi introduse în cel al oraşului Năvodari, fără ca aceasta operaţiune să fie justificată de cauze de utilitate publică ori să fi fost precedată de plata unei juste şi prealabile despăgubiri. Ulterior, Primăria oraşului Năvodari a vândut la licitaţie publică o parte din bunurile respective, în condiţiile în care societatea contestase executarea silită şi achitase, cel puţin parţial, datoria invocată de instituţia publică.

Acţionând în această manieră, a fost produs un prejudiciu firmei respective, evaluat la suma de 4.482.438 lei”, a mai precizat sursa citată.

DNA a mai precizat că în ambele situaţii, Nicolae Matei a beneficiat de sprijinul celorlalţi doi inculpaţi, care au întocmit şi semnat diverse documente, acte ce au stat la baza demersurilor respective.

„De altfel, la scurt timp după comiterea faptei reţinute în sarcina sa, inculpatul Ciocănel Ştefan a părăsit funcţia publică şi a devenit directorul SC Tabăra Năvodari SA, la înfiinţarea căreia (în anul 2011, prin Hotărâre de Consiliu Local), au fost aduse drept aport la capitalul social, o parte din bunurile expropriate în condiţiile de mai sus”, se mai arată în comunicatul DNA.

În cauză, s-au constituit părţi civilă: societatea păgubită ca urmare a acţiunilor inculpaţilor cu suma de 68.731.222 lei, Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

În şedinţa din data de 4 septembrie, Consiliul Local Năvodari a votat împotriva constituirii ca parte civilă în prezenta cauză.

Totodată, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin lui Nicolae Matei şi lui Ştefan Ciocănel.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Nicolae Matei a fost primar al oraşului Năvodari din 2008 până la începutul anului 2016. Mandatul său a fost întrerupt după ce el a fost condamnat în februarie 2016 de Curtea de Apel Constanţa, la un an şi jumătate de închisoare cu executare pentru dare de mită, fiind încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă.
În iunie 2016 fostul primar a fost eliberat.

În aprilie 2014, Nicolae Matei fusese condamnat de Tribunalul Constanţa la trei ani şi jumătate de închisoare pentru dare de mită. Instanţa a mai hotărât atunci şi confiscarea celor două loturi de teren care au fost date drept mită.

Matei a fost trimis în judecată în decembrie 2012, fiind acuzat că a cerut şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, denunţător în cauză, să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în aceste anchete pe care primarul le considera abuzive, nejustificate şi motivate politic. Matei i-ar fi promis ofiţerului de poliţie două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piaţă de peste 46.000 de euro.

Nicolae Matei mai este judecat, într-un alt dosar, pentru abuz în serviciu în formă continuată, tentativă la abuz în serviciu, dare de mită şi constituire de grup infracţional organizat. Început la Curtea de Apel Constanţa, procesul a fost strămutat apoi la Curtea de Apel Bucureşti.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Cod galben de caniculă emis de ANM pentru 26 de județe! Mercurul din termometre va urca până la 36 de grade
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Marian Golea știe pentru ce zodii urmează o lună perfectă: „Totul le merge perfect”
Capital.ro
Obligație pentru românii de la bloc. Au nevoie de acord scris de la TOȚI vecinii. Legea nu dă voie să modifici
Playtech.ro
Un nou val de aer fierbinte ajunge în România. Unde se anunţă temperaturi insuportabile
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Se pregătește America să lovească instalația nucleară Fordo din Iran? Mișcările militare care sugerează o posibilă escaladare
wowbiz.ro
L-am găsit pe Irinel Columbeanu! Am aflat adevărul despre „dispariția” fostului afacerist. Ce se întâmplă, de fapt | EXCLUSIV
Spynews
Lino Golden și soția lui, Delia, s-au despărțit? Semnele care arată că cei doi foști concurenți de la Power Couple au probleme în relație
Spynews
De ce este considerat un erou pilotul avionului prăbușit în India. Cum ar fi reușit să evite cu prețul vieții o catastrofă
Evz.ro
Nativii dați peste cap de un mare secret. Avertisment de la astrologi
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
kanald.ro
O familie de ucraineni a fost ucisă de o rachetă iraniană. Aceștia veniseră în țară pentru a-și trata fetița bolnavă de cancer
Cancan.ro
Unde a fost găsit Irinel Columbeanu, după ce a fost dat dispărut de către apropiați. De ce avea telefonul închis de zile bune
Playsport.ro
Descoperirea care șochează despre telefonul lui Trump: nici patriotic, nici american nu este
Capital.ro
Dispar cardurile bancare?! Devine obligatoriu în toate țările UE până în 2030. Cum vor plăti toți oamenii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Sandra Izbașa la 35 de ani. Campioana s-a retras de mai bine de un deceniu
stirilekanald.ro
Profesoară de 30 de ani, arestată după ce a sedus un elev de 15 ani! Ar fi întreținut relații intime cu minorul chiar în incinta școlii
Ce dezvaluie despre tine purtarea gentii pe diagonala? Siguranta sau independenta
MediaFlux
Decizie privind recalcularea pensiilor de către casele de pensii! Deputații au votat prelungirea până la 30 iunie 2026
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Limitele delicate ale consimțământului în societatea românească contemporană