Fost şef din Vama Cluj judecat pentru corupţie, condamnat la patru ani de închisoare

Fostul şef din Direcţia Vamală Cluj Alain Modrea, judecat pentru fapte de corupţie, a fost condamnat, luni, de judecătorii Tribunalului Cluj, la patru ani de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influenţă, sentinţa nefiind definitivă.
Romania TV
15 oct. 2012, 13:06
Fost şef din Vama Cluj judecat pentru corupţie, condamnat la patru ani de închisoare

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Cluj, judecătorul Petru Urs, a declarat că Alain Modrea a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de doi ani.

Sentinţa de luni poate fi atacată cu apel în zece zile de la pronunţare, apelul urmând să fie judecat de Curtea de Apel Cluj.

Modrea a stat în arest preventiv patru luni, între martie şi iunie 2011.

Anterior, Alain Florin Modrea, fusese reţinut de procurorii DNA întrucât, ca şef al Serviciului Inspecţie Fiscală de la Direcţia Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, ar fi luat mită 4.000 de euro de la administratorul unei firme pentru a-i determina pe subordonaţii săi să dea o amendă mai mică în urma unui control.

În aprilie 2011, Alain Modrea şi omul de afaceri israelian Mosche Zur, acuzaţi de fapte de corupţie, au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Cluj.

Procurorii au reţinut, în rechizitoriu, că, în perioada 10-16 martie 2011, Zur a pretins şi a primit de la denunţător, un administrator de firmă din Cluj, 12.000 de euro ce urmau să ajungă la Modrea, pentru a întocmi un act de control favorabil respectivei firme, se arăta într-un comunicat de presă al DNA.

În februarie 2011, echipa de control din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale îi comunicase denunţătorului că au fost descoperite probleme grave şi că vor fi calculate retroactiv accize, taxe vamale şi accesorii pentru mărfuri importate de firma sa în decursul a cinci ani.

Astfel, pentru a-i determina pe subordonaţii săi să dea o amendă mai mică în urma unui control la firma denunţătorului, precum şi pentru a obţine taxe şi impozite mai mici, în 16 martie 2011 Alain Modrea a primit de la Zur Mosche 4.000 de euro, fiind prins în flagrant delict de procurorii anticorupţie.

În 17 martie, cei doi au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, în urma unei decizii a Tribunalului Cluj. Ulterior, în 23 martie, Curtea de Apel Cluj a decis ca Modrea şi Zur Mosche să rămână în arest, respingând recursul lor.

Raportul de serviciu al lui Alain Modrea a fost suspendat din momentul arestării sale preventive, anunţau reprezentanţii Autorităţii Naţionale a Vămilor.

În 3 mai 2011, la Tribunalul Cluj a avut loc primul termen în dosarul în care cei doi erau judecaţi pentru fapte de corupţie, iar Mosche Zur a cerut atunci să fie disjuns dosarul şi să se aplice prevederile care reduc pedeapsa cu o treime în cazul recunoaşterii faptei şi a recunoscut acuzaţiile care i-au fost aduse de DNA.

Astfel, Tribunalul Cluj a disjuns dosarul lui Moshe Zur de cel al lui Modrea, care nu a recunoscut acuzaţiile şi care a fost judecat în continuare.

În 10 mai 2011, omul de afaceri israelian Mosche Zur a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, soluţia nefiind definitivă.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
„Legea Novak”, blocată de Nicuşor Dan! Preşedintele contestă proiectul de lege la Curtea Constituţională. Exclusiv
Capital.ro
UPDATE Decizie pentru Horațiu Potra și Călin Georgescu. Potra, fiul şi nepotul său rămân în arest
Playtech.ro
'Dacă a divorţat, fosta soţie mai are dreptul la pensie de urmaş?'. Ce spune legea din România
Adevarul
Șoc dintr-o bază aeriană rusă. Pilotul şi copilotul unui avion Su-34 au murit după ce sistemul de catapultare s-a declanșat într-un hangar
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
L-a vizitat pe Crin Antonescu la muncă și a fost ȘOCAT de ce a văzut sub biroul său: ”Nu o să uit niciodată! Vă pot confirma că e adevărat ce se spune”
MediaFlux
Carduri sociale de alimente pentru români. Anunț important de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde