Fosta directoare Tarom, audiată luni la DNA în dosarul reţinerii avioanelor la sol: Domnul Cuc a trecut o linie UPDATE

Mădălina Mezei, fostul director al Tarom, a fost audiată luni la DNA, în dosarul privind presupusa solicitare a ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, de a ţine la sol unele avioane, în ziua moţiunii de cenzură.
Filip Stan
21 oct. 2019, 04:48
Fosta directoare Tarom, audiată luni la DNA în dosarul reţinerii avioanelor la sol: Domnul Cuc a trecut o linie UPDATE

UPDATE Mădălina Mezei, fostul director TAROM, a declarat luni, după audierea la DNA, că ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, „a trecut o linie” atunci când a considerat „că-şi poate bate joc de cariera şi profesia unui om”.

„Eu cred în familie, în carieră şi TAROM. TAROM este a doua mea familie. Domnul Cuc a trecut o linie când a considerat că-şi poate bate joc de cariera şi profesia unui om. Planul meu profesional este de a livra o strategie pentru TAROM pe termen lung, iar eu l-am crezut pe domnul Cuc, considerând că putem construi împreună aşa ceva”, a declarat Mezei la ieşirea din DNA.

_______

UPDATE Fostul director TAROM a ajuns la DNA în jurul orei 10.00.

„Sunt convinsă că adevărul va ieși la iveală”, a declarat Mădălina Mezei la intrarea în sediul DNA.

Întrebată dacă i s-a cerut să nu facă declarații, Mezei a spus că nu i-a cerut nimeni acest lucru.

„Nu mi-a cerut nimeni nimic, mă duc și spun adevărul, atât”, a mai spus fostul director TAROM.

_______

DNA s-a autosesizat în uma declaraţiilor fostei directoare a Tarom, Mădălina Mezei, referitoare la solicitarea ministrului Răzvan Cuc de a ţine avioanele la sol în ziua moţiunii de cenzură. Mădălina Mezei va fi audiată luni.

Ea a confirmat informaţiile apărute în spaţiul public, potrivit cărora ministrul i-ar fi cerut să ţină la sol unele avioane pe curse interne, iar ulterior a publicat mesajele schimbate cu Răzvan Cuc.

Mezei spunea că ministrul Transporturilor i-a adresat solicitarea cu o zi înaintea moţiunii de cenzură.

Mădălina Mezei declara că ministrul Transporturilor Răzvan Cuc i-a cerut nu doar să anuleze curse interne, ci şi să-i identifice pe parlamentarii aflaţi la bordul acestora, pentru a-i împiedica să voteze moţiunea de cenzură.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, după ce a trimis Corpul de Control la Tarom şi la Ministerul Transporturilor, că vrea să afle adevărul din această situaţie şi, când va avea dovada unei greşeli de la o parte sau alta, va fi neiertătoare în a lua măsuri.

”Mâine (luni – n.r.) o să am primele detalii legate de Corpul de control, pe care l-am trimis atât la Tarom, cât și la Ministerul Transporturilor. (…) Da, am discutat cu dl. Cuc. A negat toate aceste lucrur legate de avioane, de întârziere, de rămânerea la sol. Nu aș vrea să mă implic, dar eu cred că acest lucru nu se putea. Gândiți-vă că dacă se întârzia zece minute, era vinovat premierul. Nu cred eu că dl. Cuc ar fi luat o decizie care m-ar fi pus pe mine într-o situație neplăcută”, a declarat Viorica Dăncilă.

Citeşte şi: Scandalul TAROM se tranşează luni. Corpul de control al guvernului prezintă raportul

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
România a jucat cu Brazilia lui Ronaldo și Ronaldinho, nu cu Bosnia lui Barbarez! Cifrele Wyscout sunt șocante
Capital.ro
Traian Băsescu cere alegeri anticipate după respingerea Guvernului Mureșan: Este evident că nu avem altă soluție
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte