Foşti directori din Poşta Română, trimişi din nou în judecată

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Dan-Mihai Toader, fost director general al CN Poşta Română SA, în funcţie la data faptelor, într-un nou dosar în care este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă calificată.
Romania TV
09 dec. 2013, 09:32
Foşti directori din Poşta Română, trimişi din nou în judecată

Alături de el au mai fost deferiţi justiţiei Emanoil Lepădatu, director executiv economic al CN Poşta Română SA la data faptelor, Andrei Marinescu, director executiv dezvoltare strategică la data faptelor, şi Vasile Bărbuleţ, şef Departament IT la data faptelor, ambii în cadrul aceleiaşi instituţii, informează Agerpres.

În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în 2008, cei patru inculpaţi şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu în contextul organizării şi a derulării achiziţiei şi implementării unor produse informatice de la firma Data Tech Business Solutions Ltd Cipru.

„Ca urmare, produsele au fost cumpărate la un preţ supraevaluat de 12 ori, în lipsa fondurilor proprii aferente şi fără îndeplinirea în totalitate a obligaţiilor contractuale de către furnizor. Prin aceasta, a fost adusă patrimoniului CN Poşta Română o pagubă de aproximativ 6,6 milioane euro. Prin activitatea lor, cei patru inculpaţi au contribuit la obţinerea, de către firma Data Tech, a unui avantaj patrimonial constând în diferenţa dintre preţul de achiziţie al produsului de la producătorul Computer Associates şi preţul de vânzare către Poşta Română, respectiv suma de peste 6 milioane euro”, se arată într-un comunicat al DNA.

În mod concret, inculpaţii, cu intenţie, au contribuit la adoptarea unei proceduri de achiziţie publică nelegale, sens în care au propus, respectiv au avizat şi aprobat achiziţia produselor software cu încălcarea prevederilor OUG 34/2006, întrucât s-a recurs la negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, deşi nu erau întrunite condiţiile specifice acestei proceduri, iar pe piaţa IT existau mai multe produse realizate de diverse companii care îndeplineau cerinţele CN Poşta Română şi, astfel, se impunea efectuarea achiziţiei prin licitaţie.

„În realitate, nu a existat o negociere propriu-zisă cu reprezentanţii companiei furnizoare care să ducă la diminuarea considerabilă a preţului produselor achiziţionate, ci s-a urmărit doar întocmirea unor înscrisuri justificative în mod formal. Contractul avea în vedere achiziţionarea unei cantităţi de produse mult mai mari decât necesarul real al companiei. În 29 iulie 2008, Poşta Română a încheiat contractul de furnizare cu Data Tech Business Solutions Ltd., în valoare de 6.583.000 euro, sumă ce urma a fi achitată în 6 rate eşalonate în perioada 1 iulie 2009 – 31 decembrie”, susţin procurorii.

Contractul, precizează DNA, a fost semnat de Dan Mihai Toader, în calitate de director general, Emanoil Lepădatu, în calitate de director executiv economic.

În 5 decembrie 2008, inculpaţii Toader, Lepădatu şi Bărbuleţ au confirmat în scris că serviciile contractate au fost prestate şi acceptate. Referitor la acest aspect, Curtea de Conturi a constatat neîndeplinirea prevederilor contractuale în ceea ce priveşte implementarea serviciilor în termenul prevăzut în contract.

Din probatoriu a reieşit că procesul de implementare a fost finalizat în perioada 2009-2010, iar activitatea a fost finalizată de specialiştii Compartimentului IT din Poşta Română şi cei ai altei firme decât cea cu care a fost semnat contractul.

Sursa citată subliniază că achiziţia a fost făcută în condiţiile în care aceasta nu era inclusă în bugetul companiei pe 2008, acesta fiind modificat ulterior aprobării referatului privind achiziţie.

Poşta Română a precizat că paguba suferită este de aproximativ 6,6 milioane euro şi că se constituie parte civilă.

În vederea recuperării prejudiciului, s-a dispus indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, asupra bunurilor imobile şi asupra sumelor de bani (lei sau valută) existente în conturile bancare aparţinând inculpaţilor până la concurenţa sumei aproximativ 6,6 milioane euro.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Sursa citată precizează că inculpaţii Toader, Lepădatu şi Marinescu Andrei au mai foşti trimişi în judecată în alte două cauze în decembrie 2010 şi octombrie 2009.

 

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Pericol de inundații în România! Hidrologii au emis avertizare cod portocaliu. Care sunt zonele vizate
Fanatik.ro
Cristi Balaj analizează ultimele arbitraje la meciurile FCSB: „De ce nu le-a crescut tensiunea când au ratat 11 metri?”. Ce spune de penalty-ul cerut la Olaru. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu trage semnalul de alarmă. Avertismentul fostului candidat: Taxe mici sau deloc. România trebuie să producă
Playtech.ro
Staţiunea din România în care urşii se plimbă pe pârtiile de schi! Avertisment serios din partea Jandarmeriei
Adevarul
Scandal sexual în Muntenegru. Doi oficiali de rang înalt și-au dat demisia după ce pe internet a apărut un clip în care apar în ipostaze intime
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital după ce a fost despicat cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
Ce se întâmpla în clubul lui Nicu Ceaușescu. A recunoscut acum totul
MediaFlux
Adrian Câciu dă vestea cea mare pentru români și-l contrazice pe Bolojan: „Spuneți că nu sunt bani în 2026. Sunt bani!”
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil