Foştii preşedinţi rămân fără drepturi dacă au colaborat cu Securitatea. Primul vizat este Traian Băsescu

Potrivit unui proiect de lege adoptat în Camera Deputaţilor, foştii preşedinţi ai României care au colaborat cu Securitatea vor rămâne fără drepturi. Primul vizat este Traian Băsescu.
Filip Stan
07 sept. 2021, 20:07
Foştii preşedinţi rămân fără drepturi dacă au colaborat cu Securitatea. Primul vizat este Traian Băsescu

Foştii preşedinţi rămân fără drepturi dacă au colaborat cu Securitatea. Proiectul de lege a fost adoptat, marţi, în Camera Deputaţilor cu 264 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 11 abţineri.

Foştii preşedinţi rămân fără drepturi dacă au colaborat cu Securitatea

Deputaţii au adoptat proiectul de lege privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, în sensul includerii, între cauzele care determină retragerea drepturilor foştilor preşedinţi ai României, a celei vizând existenţa dovezii privind calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii.

„Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”, prevede textul adoptat.

Potrivit legii 406/2001, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi: a) folosinţă gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar; b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu; c) pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Citeşte şi Cine l-a racolat pe Traian Băsescu pentru a colabora cu Securitatea. Documentul în care apare numele fostului preşedinte al României

Traian Băsescu, primul fost preşedinte care ar putea rămâne fără drepturi

Recursul în dosarul în care Băsescu a fost declarat colaborator al Securităţii se va judeca pe 5 noiembrie 2021. Potrivit CNSAS, fostul preşedinte a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.

Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.

Potrivit CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.

„Analizând informaţiile furnizate de pârât, apreciem că acestea vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice) şi dreptul la liberă circulaţie (art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice”, susţinea CNSAS.

Potrivit Consiliului, urmare a uneia dintre notele informative date de Traian Băsescu faţă de un coleg, Securitatea a avizat negativ desemnarea acestuia pe nave româneşti care plecau în afara graniţelor ţării.

În timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, Traian Băsescu a negat că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi.

„Avem puncte de vedere total diferite, eu şi CNSAS. Ne va împăca un al treilea, judecătorul”, a spus, atunci, Băsescu.

Traian Băsescu a precizat în sala de judecată că nu a ştiut că i s-ar fi alocat un nume conspirativ, subliniind că rapoartele sale sunt semnate „căpitan Traian Băsescu”. El a precizat că studenţii de la Secţia civilă a Institutului de Marină nu aveau interdicţia de a lua legătura cu cetăţeni străini, de a avea relaţii cu aceştia în afara cadrului profesional. Acesta a amintit că vara, ca studenţi, mergeau la Mamaia, unde se întâlneau cu tineri din Cehoslovacia.

Citeşte şi Claudiu Năsui se dezice de istoria dinastiei Năsui şi de relaţia cu Securitatea! Cum vrea să „spele” acum numele familiei după ce tatăl său a făcut milioane de dolari colaborând cu Securitatea!

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
Roman Abramovich, vizat de o investigație a englezilor. Ce s-a descoperit despre casele de lux ale fostului patron de la Chelsea
Capital.ro
Românii nu-l uită pe Călin Georgescu. Planul care se pregătește: Să aduceți suverani adevărați!
Playtech.ro
Mută două beţe de chibrit pentru a avea un rezultat corect. Mulţi adulţi greşesc
Adevarul
Inspecția Judiciară i-a răspuns unui clujean că este beneficiarul grevei magistraților pentru pensii: „E de-a dreptul sfidător”
wowbiz.ro
El știe unde e Dani Mocanu! Ce se întâmplă acum cu artistul și evenimentele la care urma să cânte, în timp ce poliția îl caută în toată România
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Ajutorul de deces 2025: Câți bani se acordă și cine poate beneficia de această indemnizație
iamsport.ro
Bombă! Gigi Becali a pus mâna pe telefon și a scos un jurnalist de pe post: 'Eram la Paris cu fata mea'
MediaFlux
Pericol major în România. Grad de risc ridicat în jumătate dintre locuințe
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru românii care vor credite!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume