Fostul cancelar german Gerhard Schröder laudă „reuşita istorică” a lui Vladimir Putin în Rusia

Fostul cancelar german Gerhard Schröder a lăudat "reuşita istorică" a preşedintelui rus Vladimir Putin de a instaura în ţara sa statul de drept şi stabilitatea, într-un interviu acordat publicaţiei Frankfurfter Sonntagszeitung (FAS).
Romania TV
25 nov. 2012, 15:38
Fostul cancelar german Gerhard Schröder laudă

Potrivit lui Gerhard Schröder, principala misiune a preşedintelui rus a constat până în prezent în instaurarea statului de drept şi a stabilităţii. „Este ceea ce Vladimir Putin a făcut şi este reuşita istorică” a muncii sale, a explicat fostul cancelar social-democrat, care a guvernat Germania din 1998 până în 2005, la conducerea unei coaliţii formate din social-democraţi şi verzi.

„Liderii (ruşi) vor să facă din Rusia o ţară în care domneşte statul de drept, stabilitatea şi democraţia”, a declarat el pentru publicaţia duminicală.

El a apreciat totuşi că procesul democratic din Rusia este cu atât mai dificilă cu cât „ţara poartă o povară istorică, deţine un teritoriu imens format din circa 100 de poporare şi se vede constrânsă să lupte împotriva terorismului islamist”.

Gerhard Schröder, în vârstă de 68 de ani, este membru al consiliului de supraveghere al Nord Stream, companiei care administrează gazoductul ce leagă direct Rusia de Europa prin Marea Baltică din noiembrie 2011, filială deţinută în proporţie de 51 la sută de compania publică rusă Gazprom.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Unde s-au dus banii de la Agenția Națională pentru Sport! Raportul șoc al celor de la Curtea de Conturi a făcut prăpăd! Dreptul la replică al Federației Române de Taekwondo
Capital.ro
ANM schimbă prognoza: furtuni puternice după caniculă. Harta avertizărilor pentru următoarele trei zile
Playtech.ro
Locurile de muncă devin tot mai greu de găsit. Ce spun românii despre interviuri, concedieri și salarii: „Ce șanse mai avem?”
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 15 ani a fost împușcat mortal chiar în timpul meciului
iamsport.ro
Zi decisivă pentru Rapid. Sunt șanse ca giuleștenii să facă transferul mult așteptat
MediaFlux
Horoscop 6 august. Ziua în care adevărul iese la suprafață. Zodiile care iau decizii importante și cele care primesc o surpriză neașteptată
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România