Fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu, obligat să se prezinte la Comisia Nana VIDEO

Fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu nu poate să scape de audierea din comisia Nana. Senatorul PSD, Gabriela Fire susţine că există o lege ministerială care prevede obligativitatea ca membrii guvernului să se prezinte la audierile din comisii atunci când sunt chemaţi.
Filip Stan
10 feb. 2014, 12:52
Fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu, obligat să se prezinte la Comisia Nana VIDEO

„Adrian Rădulescu a fost secretar de stat in Ministerul Agriculturii si director de cabinet tot in Ministerul Agricutlurii si cred ca nu uita ca in legea resposabilitatii ministeriale scrie ca membrii cabinetului au obligatia sa se prezinte la comsiile parlamentare. Legea prevede amenzi, efecte si consecinte”, a declarat senatorul Gabriela Firea.

Mai mult, preşedintele Comisiei Nana, Eugen Nicolicea, susţine că dacă Adrian Rădulescu refuză să vină, poate fi adus cu mandat.

„Articolul acela care prevede citarea, invitarea si prezentarea martorului se aplica corespunzator iar faza urmatoare poate fi aducerea cu mandat”, a spus Nicolicea.

Adrian Rădulescu, fost consilier prezidenţial, nu s-a prezentat, luni, la audierea din Comisia parlamentară de anchetă privind terenurile din comuna Nana, judeţul Călăraşi.

„Am constatat faptul că domnul Adrian Rădulescu nu s-a prezentat la audieri. Am dori să ştim un motiv pentru care a absentat. Noi l-am invitat la această Comisie într-un cadru legal şi în scris atât la locul de muncă cât şi acasă. Dumnealui corespondează cu noi prin presă. Eu nu cred că i-am transmis invitaţia prin presă. Domnul Adrian Rădulescu nu cred că uită faptul că a fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi director de cabinet. Prin urmare, legea responsabilităţii ministeriale se referă şi la domnia sa. Această lege spune foarte clar că reprezentanţii Guvernului au obligativitatea legală de a se prezenta la Comisiile parlamentare şi de a răspunde oricărei solicitări. A fost secretar de stat din ianuarie 2010 până în septembrie 2011 şi director de cabinet din 2007 până la sfârşitul lui 2008”, a declarat senatoarea Gabriel Firea, la Palatul Parlamentului.

Firea a spus că, probabil, îi va fi trimisă încă o invitaţie fostului consilier prezidenţial.

Secretara Primăriei comunei Nana, Tudoriţa Nicolae, a afirmat pe 21 ianuarie că Adrian Rădulescu este cel care a depus la Registrul agricol documentele pentru terenul cumpărat de Ioana Băsescu.

„Nu am fost niciodată contactată de consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu. Era normal să aflu că Ioana Băsescu a cumpărat teren la Nana, pentru că fiecare om când îşi cumpără o suprafaţă de teren vine la primărie să o declare. Am aflat că a cumpărat teren la noi când a venit la primărie, la Registrul agricol, să îl declare. Nu a venit la mine. Noi am făcut o situaţie a terenurilor şi atunci era normal să văd, dar când am aflat, tranzacţia era făcută. Consilierul prezidenţial a venit şi a adus nişte documente la Registrul agricol, nu s-a întâlnit cu mine, nu m-a văzut. Lucrătorul de la Registrul agricol mi-a spus că tranzacţia a fost înregistrată de consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu, nu ştiu în ce calitate”, a declarat secretara Primăriei Nana.

Ea a precizat că proprietarii pot delega pe cine doresc să înregistreze actele la primărie.

În aceeaşi zi, preşedintele Comisiei Nana, Eugen Nicolicea, a afirmat că agentul agricol de la Primăria Nana a confirmat la audieri faptul că Adrian Rădulescu a depus documentele pentru înregistrarea terenurilor cumpărate de Ioana Băsescu şi că Rădulescu nu a avut niciun fel de procură, aceasta nefiind necesară.

Eugen Nicolicea a adăugat că agentul agricol al Primăriei Nana a precizat că nu ştie cu ce maşină a venit Adrian Rădulescu, pentru că nu a ieşit din primărie, că nu s-a prezentat a fi consilier prezidenţial, că nu a stat de vorbă cu el niciodată până atunci şi că îl ştia de la televizor ca fiind ministru al Agriculturii, că nu i-a cerut niciun document şi nu i s-a arătat niciun document de reprezentare.

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Vedeta sportului mondial și-a luat permisul de conducere, după ce a picat de 6 ori la proba teoretică. Acum vrea să-și cumpere o mașină de 30.000 de lire sterline
Capital.ro
S-a aflat planul lui Călin Georgescu. Decizia care schimbă tot: Va fi succesul propriu
Playtech.ro
Indicatorul rutier pe care şoferii îl ignoră mereu. Ce trebuie să faci când îl vezi?
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Fără milă! L-a făcut țăndări pe Edi Iordănescu în direct: ”Zero barat! Mare sculă ești, ai luat cea mai bună echipă din Polonia și ai făcut-o de râs”
MediaFlux
1.281 de lei la pensie. Cine primește și cum se calculează punctele de stabilitate
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai