Fostul deputat Ion Dumitru (PSD), condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

Completul de cinci judecători al instanţei supreme l-a condamnat definitiv, vineri, pe fostul deputat Ion Dumitru la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul Romsilva II, în care a fost acuzat de abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea unui buldozer, informează Mediafax.
Romania TV
07 iun. 2013, 12:33
Fostul deputat Ion Dumitru (PSD), condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

Instanţa a desfiinţat decizia dată de un complet de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care toţi inculpaţii din acest dosar au fost achitaţi. Cei cinci judecători au schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost deferiţi justiţiei Ion Dumitru, Elena Dumitru, Dumitru Bunea şi Florin Bogdan Stanciu, din câte două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată în câte două fapte de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.Totodată, instanţa a schimbat şi încadrările juridice pentru Mihai Liviu Daia, Sorin Mirel Vintilă, Mirel Dumitrache şi Constantin Corduneanu, din complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată în complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

Astfel, instanţa l-a condamnat pe fostul deputat Ion Dumitru la trei ani de închisoare, dispunând totodată şi interzicerea unor depturi civile timp de doi ani după executarea pedepsei. Instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse, pe durata unui termen de încercare de şase ani, timp în care Ion Dumitru trebuie să respecte o serie de obligaţii şi condiţii.

Dumitru Bunea a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de şase ani, Elena Dumitru – la trei ani de închisoare, cu termen de încercare de cinci ani şi Florin Bogdan Stanciu – la trei ani de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de şase ani.

Instanţa i-a achitat pe Mihai Liviu Daia, Sorin Mirel Vintilă, Mirel Dumitrache şi Constantin Corduneanu pentru fapta de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, pe motiv că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.

Prin aceeaşi decizie, instanţa i-a obligat pe Ion Dumitru, Dumitru Bunea, Elena Dumitru şi Bogdan Florin Stanciu la plata, în solidar, a sumei de 614.322,74 de lei cu titlu de despăgubiri către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva. Totodată, instanţa i-a obligat la plata, în solidar, a sumei de 171.320 de lei pe Elena Dumitru, Ion Dumitru şi Dumitru Bunea, cu titlu de despăgubiri către aceeaşi parte civilă.

Decizia Completului de cinci judecători al instanţei supreme în dosarul Romsilva II este definitivă.

Potrivit procurorilor, în iulie 2003, SC Severom Trans (societate fantomă) a importat din Ucraina un utilaj sub denumirea „buldozer universal cu macara hidraulică pe şenile”, la o valoare în vamă de 6.250 de dolari. În fapt, aşa cum a reieşit ulterior din probele administrate la dosar, utilajul era un vehicul de tip militar model 1978 construit pe un şasiu de tanc tip T 34, care avea în faţă montată o lamă reglabilă în „V”, iar în partea din spate un braţ hidraulic dotat la capăt cu gheare.

Vehiculul era destinat îndepărtării, respectiv aşezării de obstacole de către trupele de geniu, iar pentru a putea fi folosit la aplicaţii civile, în mod evident, beneficiarul trebuia să evalueze posibilităţile tehnologice ale acestuia, raportul preţ/economicitate/eficienţă şi să analizeze atent dacă ar fi fost util unui domeniu sau altul. Acesta nu era însoţit de niciun fel de document în afara celor vamale şi a facturii, respectiv nu avea carte tehnică, certificat de calitate sau conformitate emis de producător, certificat de garanţie şi certificat de omologare.

Din iulie 2003 şi până în anul 2004 utilajul nu a fost utilizat în niciun fel.

În anul 2004, Ion Dumitru, pe atunci director general al Romsilva, instituţie de interes public care are drept scop administrarea întregului fond forestier naţional, a acceptat discutarea în Consiliul de Administraţie a unei propuneri de achiziţionare prin licitaţie a utilajului respectiv. Propunerea fusese întocmită de membri din conducerea regiei, cu acordul său, după ce firma care deţinea în realitate utilajul – Eufrat SRL – făcuse o ofertă de vânzare regiei Romsilva. Anterior, Direcţia Silvică Târgu Jiu testase utilajul, constatând că este necorespunzător activităţilor din domeniul forestier, potrivit procurorilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT