Fostul deputat Mugurel Surupăceanu, trimis în judecată

Fostul deputat Mugurel Surupăceanu a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Craiova al DNA pentru instigare la infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, faptele fiind comise în perioada în care ocupa funcția de prefect al județului Gorj.
Alina Costache
15 iun. 2016, 09:03
Fostul deputat Mugurel Surupăceanu, trimis în judecată

„Prezentul dosar s-a format ca urmare a disjungerii din dosarul de corupție instrumentat de DNA — Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, finalizat prin emiterea rechizitoriului și trimiterea în judecată a mai multor inculpați la data de 3 iulie 2007”, se precizează într-un comunicat al DNA transmis miercuri.

În dosarul din 2007 au fost deferiți justiției mai mulți foști directori din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, printre care și fostul director general Ion Dumitru, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Faptele care i se impută lui Mugurel Surupăceanu în noul dosar ar fi fost comise, potrivit procurorilor, în perioada iulie 2003 — decembrie 2004.

„Inculpatul Surupăceanu Mugurel, prefect al județului Gorj, l-a determinat pe administratorul unei societăți comerciale să participe și să câștige licitația organizată de Romsilva la data de 27 august 2004, privind achiziționarea unui utilaj sub denumirea de ‘buldozer universal cu macara hidraulică pe șenile’. Întrucât societatea respectivă nu îndeplinea condițiile pentru a putea participa la licitație, administratorul acesteia a interpus o altă societate în încheierea contractului cu RNP Romsilva”, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii mai susțin că, în urma adjudecării licitației, administratorul societății interpuse a vândut utilajul la un preț supraevaluat de peste 8,6 miliarde de lei vechi, echivalentul a 243.720 de euro la momentul respectiv. Suma a fost virată de Romsilva pe 16 decembrie 2004 societății interpuse, care la rândul ei a transmis-o integral societății care a deținut inițial utilajul respectiv.

„Beneficiarul real al întregii sume a fost inculpatul Surupăceanu Mugurel, care era administratorul în fapt al acestei din urmă societăți. Probatoriul administrat a arătat că achiziția utilajului a avut loc în condițiile nerespectării legislației privind achizițiile publice, a legii finanțele publice, a legii controlului financiar preventiv propriu, precum și cu încălcarea propriilor ordinelor interne referitoare la acest control precum și a regulamentului intern al RNP Romsilva”, se mai precizează în comunicat.

Anchetatorii au apreciat că produsul achiziționat a fost inutil și necorespunzător calitativ, având în plus un adaos de 1.744%, paguba provocată Romsilva ridicându-se la 8.685.695.760 de lei vechi, sumă cu care regia s-a constituit parte civilă.

„Astfel, în vreme ce utilajul fusese introdus în țară la prețul de 6.250 USD în urma așa zisei licitații, RNP Romsilva a plătit pentru el suma de 294.330 USD (calculat la cursul BNR leu/ dolar din ziua cumpărării — 10 decembrie 2004). Utilajului nu i s-a găsit nicio utilitate, a fost testat atât la Direcția Silvică din Călărași și Dâmbovița constatându-se că prezenta serioase deficiențe tehnice, dificultăți în manipulare și exploatare. Deficiențele au fost constatate atât înainte de efectuarea plății, cât și după aceea, iar în final nu i s-a găsit nicio întrebuințare”, au concluzionat procurorii DNA.

După finalizarea rechizitoriului, dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Gorj.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au împăcat! Impresara a făcut marele anunț
Fanatik.ro
Dan Șucu, dezvăluiri neașteptate. Ce anomalii a observat milionarul în domeniul HoReCa
Capital.ro
Se pregătește un partid pentru Călin Georgescu: Un brand autodefinit drept mesianic. Nu va renunța!
Playtech.ro
Dacă numele tău de familie este pe această listă, eşti român 100%. Care este cel mai des întâlnit
Adevarul
România va plăti datoria istorică de 6,8 milioane de dolari pentru importul de bumbac fibră către SUA
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
Șocant! Ce a pierdut un român în Donbas în urma războiului din Ucraina: 'Vor intra în posesia Rusiei'
MediaFlux
Presupusu iubit al Rodicăi Stănoiu, primele declarații. Ce zice despre relația cu fostul ministru
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
A MURIT: Călin Georgescu e în doliu!. S-a mutat la Cer o stea a demnității românești!