Fostul director al Hidroelectrica Traian Oprea a fost concediat

Fostul director general al Hidroelectrica Traian Oprea a fost concediat marţi din compania de stat, unde ocupa un post de inginer. Alături de el alţi 303 salariaţi, printre care lideri de sindicat, directori şi soţii de directori au fost concediaţi.
Romania TV
21 mai 2013, 17:13
Fostul director al Hidroelectrica Traian Oprea a fost concediat

„Astăzi (marţi – n.r.) au fost disponibilizaţi 304 salariaţi, printre care directori, lideri de sindicat şi soţii de directori. Când a auzit de concedieri, Traian Oprea s-a îmbolnăvit subit şi s-a internat. În consecinţă am trimis executorul judecătoresc”, a declarat Remus Borza, şeful Euro Insol, administratorul judicar al producătorului de energie.

Potrivit lui Borza, Oprea deţinea în o funcţie de „simplu inginer” în Hidroelectrica. Întrebat de ce l-a concediat, Borza a afirmat: „De competent ce era”.

În urma acestor disponibilizări, numărul angajaţilor Hidroelectrica scade la aproximativ 4.500.

Oprea a fost director general la Hidroelectrica în perioada 2003-2009. El a fost retras în 2009 pe poziţia de director general adjunct, preşedintele Traian Băsescu declarând atunci că pentru înlocuirea lui şi-a folosit influenţa asupra Guvernului.

CITEŞTE DESPRE: SALARII URIAŞE la Hidroelectrica. Un şofer câştigă şi 10.000 de lei pe lună

În luna ianuarie, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, l-a numit pe Oprea consilier personal. Premierul Victor Ponta a spus atunci că s-a supărat când a aflat că „Vosganian îl ia consilier tocmai pe cel care a semnat toate contractele cu «băieţii deştepţi»”. Ulterior, Vosganian a renunţat la Oprea.

Hidroelectrica este în insolvenţă din iunie anul trecut. Printre cauzele insolvenţei se numără vânzarea energiei la preţuri scăzute către mai mulţi beneficiari, numiţi de Băsescu „băieţi deştepţi”. Oprea s-a aflat la conducerea Hidroelectrica în perioada când au fost semnate contractele cu „băieţii deştepţi”.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
Supermarketuri fără făină, lapte, carne și ouă într-o regiune cu numeroși români. De ce se tem oamenii
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT