Dan Şova şi un fost director al Complexului Turceni, URMĂRIŢI PENAL

Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de Dan Şova, la data faptelor reprezentant legal al SCA "Șova și Asociații” şi faţă de Dumitru Cristea, la data faptelor director general și ordonator de credite al Complexului Energetic Turceni (C.E.T), potrivit unui comunicat transmis de DNA.
Iulian Tudor
13 aug. 2014, 07:04
Dan Şova şi un fost director al Complexului Turceni, URMĂRIŢI PENAL

DNA informează că procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de senatorul Dan Şova în sarcina căruia s-au reţinut trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. 

De asemenea, s-a început urmărirea penală faţă de Dumitru Cristea în sarcina căruia s-au reţinut cinci infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, din care una în formă continuată.

„În legătură cu faptele reținute în sarcina suspectului Șova Dan-Coman:

 – În perioada ianuarie – 13 februarie 2008, cu știință, în contextul litigiului dintre CET și ICM – SC pentru Închiderea – Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă Cristea Dumitru să încheie un contract distinct de asistență juridică cu privire la respectivul litigiu, contribuind astfel la decizia acestuia de a încheia nelegal, la data de 13 februarie 2008, contractul de asistență juridică între CET și SCA „Șova și Asociații”; de asemenea, a conceput termenii și condițiile respectivului contract, totodată semnându-l din partea SCA „Șova și Asociații”, obținând folos necuvenit pentru societate de 1.242.018 lei (inclusiv onorariul de succes).
– În perioada 2 octombrie – 1 noiembrie 2007, cu știință, în contextul litigiului dintre CET și Electrica, a insistat pe lângă Cristea Dumitru să încheie un contract distinct de asistență juridică cu privire la respectivul litigiu, contribuind astfel la decizia acestuia de a încheia nelegal un act adițional la contractul de asistență juridică; de asemenea, a conceput termenii și condițiile respectivului act adițional, totodată semnându-l din partea SCA „Șova și Asociații”, obținând folos necuvenit pentru societate de 1.142.400 lei (inclusiv onorariul de succes).
– În perioada ianuarie – 14 februarie 2008, cu știință, în contextul unui alt litigiu, dintre Complexul Energetic Rovinari (CER) și ICM – SC pentru Închiderea – Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă directorul general al CER, să încheie un contract de asistență juridică cu privire la respectivul litigiu, contribuind astfel la decizia directorului de a încheia nelegal contractul de asistență juridică, la data de 14 februarie 2008, între Complexul Energetic Rovinari CER și SCA „Șova și Asociații”. De asemenea, a conceput termenii și condițiile respectivului contract, totodată semnându-l din partea SCA „Șova și Asociații”, contract în urma căruia societatea de avocați a obținut suma de 1.071.336,80 lei (inclusiv onorariul de succes).

Suma totală reprezentând folos necuvenit în favoarea SCA „Șova și Asociații”, ca urmare a contractelor de asistență juridică încheiate cu cele două complexe energetice, Turceni și Rovinari, este estimată la valoarea de 3.455.754 lei”, se precizează în comunicatul DNA.

Dan Şova, audiat la DNA: Sunt suspect pentru complicitate la abuz în serviciu legat de contracte cu Turceni şi Rovinari

Fostul ministru al Transporturilor Dan Şova a declarat miercuri, la ieşirea din sediul DNA, că are calitatea de suspect în dosarul legat de contracte cu complexurile energetice Turceni şi Rovinari.

El a precizat că acuzaţia este de complicitate la abuz în serviciu.

„Da, am calitatea de suspect în dosar. (…) Eu vă spun cu certitudine, că vin de la audieri, că nu s-a pomenit numele Victor Ponta absolut deloc. Nu există nicio legătură între dânsul şi acestea”, a afirmat Şova, răspunzând unei întrebări legate de o posibilă implicare a premierului în acest caz.

Senatorul a menţionat că este vorba de un dosar în legătură cu contracte de la Rovinari şi Turceni.

„Domnii procurori ne-au adus la cunoştinţă care sunt problemele. Sunt legate de trei din contractele cu Rovinari şi Turceni. S-au cerut nişte lămuriri, o să le aducem la cunoştinţă lămuririle, documentele. (…) Au fost dosarele prin care am reuşit să salvăm de la faliment Rovinari şi Turceni în procesele cu ICM şi o creanţă care exista între Turceni, dacă nu mă înşel, şi Electrica cu privire la o serie de plăţi”, a susţinut Şova.

Întrebat dacă a reuşit să obţină aceste contracte prin intervenţia lui Ponta care era partener cu cabinetul său de avocatură, Şova a răspuns că nu şi că nu s-a pus această problemă nici de către procurori.

Potrivit lui Şova, onorariul a fost proporţional, respectiv 1-2% din ce s-a obţinut, fiind un onorariu de succes.

El a negat şi că o parte din bani s-ar fi dus către cabinetul de avocatură al lui Ponta. „Nici Blejnar n-a înţeles aşa ceva”, a adăugat Şova, care a precizat că a dat explicaţii privind acest lucru încă din 2008.

Dan Şova a menţionat că procedura de selecţie a firmei sale a fost transparentă şi s-a făcut prin cerere de ofertă, participând mai multe firme de avocatură.

„(Procurorii – n.r.) vor să înţeleagă împrejurarea în care s-au încheiat aceste trei contracte, ţinând cont că exista un contract-cadru. (…) E o practică obişnuită la toate firmele de avocatură din România”, a spus senatorul PSD.

Dan Şova a afirmat că demisia sa din funcţia de ministru nu are nicio legătură cu acest dosar.

„Nici nu ştiam că există. Am înţeles că urmărirea penală s-a început în 30 iulie, iar eu mi-am dat demisia în 24 iunie”, a subliniat el, explicând încă o dată că motivul demisiei a fost numirea ca purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale.

DAN ŞOVA A DEMISIONAT de la Ministerul Transporturilor. Portofoliul va fi preluat de IOAN RUS VIDEO

Şova a adăugat că nu crede că acest dosar îi va pune în pericol cariera politică şi că nu va afecta campania lui Victor Ponta la Preşedinţie. „Sunt fapte dinainte să am legătură cu politica”, a explicat el.

Dan Şova a adăugat că nu vede nicio coincidenţă între începerea urmăririi penale în dosar şi evenimentele electorale din acest an.

„E dreptul procurorilor. Au avut o sesizare, indiferent de când au avut-o, o cercetează, noi răspundem şi lămurim. (…) Nu am dat declaraţie, după ce vom studia dosarul. (…) Nu îmi e teamă de nicio anchetă, oricine are dreptul să sesizeze Parchetul, (…) iar eu ca orice cetăţean al României trebuie să răspund”, a conchis Şova. 

Dosarul a fost deschis la sesizarea ANAF.

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Ce bine arată Mara Banică în costum de baie, în Maldive! Imagini senzaționale cu prezentatoarea de la Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Andreea Marin arată fabulos la 50 de ani! Cum reușește vedeta să se mențină în formă! Face asta timp de 2 ore pe săptămână – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ea este Madia, mama eroină care și-a dat viața pentru fetița ei de 5 ani. Tânăra a murit lovită de o creangă de copac în parc, după ce și-a împins copilașul din calea ei
Capital.ro
Călin Georgescu conduce asaltul. Noua luptă istorică se dă fix lângă România. Termen, 28 septembrie
Playtech.ro
Italia sau Spania? Ţara în care este mai convenabil să ieşi la pensie, conform sumelor oferite de stat
Adevarul
„Țiganii, țiganii”. „Intelectualii” kosovari, trivialități la adresa românilor, după victoria FCSB de la Priștina
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte pe care interpreta de muzică din Timișoara a mai apucat să le scrie înaintă să moară! Ți se rupe sufletul. Câtă durere
Evz.ro
Fost aliat al lui Șor lansează acuzații șocante. Protestele de sâmbătă pot deveni o baie de sânge
Prosport.ro
Apariția care le-a tăiat respirația. Cea mai frumoasă prezentatoare TV din Albania a atras toate privirile
kanald.ro
Cătălina și Andrei sunt cei doi soți implicați în accidentul grav din Târgu Frumos. Bărbatul a murit pe loc, iar soția sa și cele două fetițe se luptă acum pentru viața lor
Cancan.ro
Cauza morții artistei Emilia Istvan. De ce s-a stins din viață Mili de la Timișoara
iamsport.ro
Final de poveste după șase ani de căsnicie! Dan Alexa a divorțat de Andrada: ”Asta e tot ce contează”
MediaFlux
VIDEO EXCLUSIV Imagini apocaliptice cu incendiile din Spania! Familie de români, prinsă în flăcări. Situația în Galicia este cruntă
stirilekanald.ro
Judecător, torturat, mutilat și ucis lângă tribunalul unde lucra. Filmul complet al crimei șocante
Un fermier de 30 de ani a murit pe câmp, strivit în mașina de balotat