Fostul ministru Radu Berceanu, afaceri profitabile cu avioane, autobuze, hoteluri

Ministru de vază în timpul mandatelor lui Băsescu şi apropiat al fostului preşedinte, Radu Berceanu s-a retras din viaţa publică de aproape patru ani. Fostul şef de la Transporturi s-a întors la marea sa pasiune, avioanele, şi face bani frumoşi din afaceri de milioane de euro.
Iulian Tudor
12 iul. 2016, 10:03
Fostul ministru Radu Berceanu, afaceri profitabile cu avioane, autobuze, hoteluri

Retras din politică şi viaţa publică în 2012, Radu Berceanu s-a dedicat în totalitate pasiunii sale: aeronautica. Mai mult, fostul ministru chiar a brevetat un aparat de zbor, potrivit România TV.

„Am să fac un avion şi, dacă toate lucrurile o să iasă cum sper eu să iasă, o să fac o fabricaţie de avioane, o să vedem cât. E un proiect destul de ambiţios şi de dificil şi sunt convins că o să mai auziţi de chestiunea asta„, a declarat Radu Berceanu.

O altă afacere bănoasă a lui Radu Berceanu este vânzarea de piscine. „Eu fac parte dintre parlamentarii care mai au şi altceva de făcut pe lumea asta, decât să fie politicieni”, a mai spus oficialul.

Firma lui Berceanu a fost înfiinţată imediat după Revoluţie şi, pe lângă piscine, mai vinde locomotive, bărci şi autobuze.

O altă afacere înfloritoare a fostului şef de la Transporturi este un hotel de lux din Craiova, în modernizarea căruia s-a investit o avere. Radu Berceanu a investit în modernizarea clădirii circa 14 milioane de euro. Acum, hotelul se numeşte Ramada Plaza şi oferă condiţii de lux.

Cu o asemenea avere, Radu Berceanu şi-a permis să investească 250.000 de euro într-o vilă pe malul lacului Snagov.

În 1999, pe când era ministru al Industriilor în guvernarea CDR, Berceanu şi-a cumpărat şi un apartament în Mallorca, pentru care a plătit 65.000 de dolari. Apartamentul lui Berceanu are 68 de metri pătraţi şi se află la doar 40 de minute de capitala insulei, Palma de Mallorca, unde îşi are reşedinţa de vară chiar familia regală a Spaniei.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT