Fostul prefect de Iaşi şi ceilalţi condamnaţi în dosarul „Şpagă pentru retrocedare” sunt în arestul Poliţiei

Fostul prefect al Iaşiului, Radu Prisăcaru, fostul şef al Agenţiei Domeniului Statului (ADS), Flavius Ioniţă şi avocatul Toni Baltag se află vineri în arestul poliţiei, după ce joi seara au fost condamnaţi pentru mită de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, transmite Agerpres.
Romania TV
13 iun. 2014, 06:28
Fostul prefect de Iaşi şi ceilalţi condamnaţi în dosarul

Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi a declarat că, după pronunţarea sentinţei, Radu Prisăcaru, care locuieşte în prezent în Anglia, a fost depistat în municipiul Iaşi, iar Flavius Ioniţă şi Toni Baltag s-au predat singuri.

Radu Prisăcaru a fost condamnat la patru ani de închisoare, iar ceilalţi doi la câte trei ani.

‘Cele trei persoane se află în arestul IPJ şi urmează să fie transferaţi la Penitenciarul Iaşi pentru executarea sentinţei judecătoreşti’, a spus Anca Vâjiac.

O altă persoană condamnată în acest dosar este omul de afaceri Cristian Maftei, care a fost condamnat la şase ani de închisoare. Până acum, susţin poliţiştii, acesta nu a fost de găsit. În cazul în care Maftei nu se predă, pe numele acestuia va fi emis mandat de urmărire naţională.

Radu Prisăcaru a fost condamnat definitiv joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, într-un dosar legat de retrocedarea unui teren, transmite Agerpres.

În acelaşi dosar, fostul şef al Agenţiei Domeniului Statului Iaşi Flavius Ioniţă a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, după ce acesta fusese achitat de Curtea de Apel Iaşi.

În plus, Flavius Ioniţă are interzis 2 ani de a mai exercita profesia în executarea căreia a săvârşit fapta.

De asemenea, avocatul Toni Baltag a primit 3 ani închisoare cu executare, iar omul de afaceri Cristian Maftei a fost condamnat la şase ani închisoare.

Fostul prefect al Iaşiului a fost reţinut pe 31 august 2006 de procurorii DNA, în urma unui flagrant.

În acelaşi dosar au fost puşi sub acuzare şeful de atunci al Agenţiei Domeniilor Statului Iaşi, Flavius Ioniţă, omul de afaceri Cristian Maftei şi avocatul Toni Baltag, sub acuzaţia de luare de mită şi complicitate la luare de mită.

Denunţătorul, omul de afaceri Dorin Forna, soţul decanului Facultăţii de Stomatologie, Norina Consuela Forna, susţinea că prefectul Radu Vasile Prisăcaru şi şeful ADS Iaşi, Flavius Ioniţă, ar fi condiţionat retrocedarea unei suprafeţe către soţia sa, moştenitoarea unui teren de 16,4 hectare în comuna Rediu.

Potrivit denunţului, pentru a putea fi pusă în posesia terenului, Prisăcaru şi Ioniţă i-au propus în schimb o suprafaţă de aceleaşi dimensiuni situată în comuna Miroslava, în imediata vecinătate a Iaşiului, pe DN 584.

Pentru aceasta, Norina Consuela Forna trebuia să-i dea prefectului, cu titlu gratuit, două hectare din totalul terenului care urma să fie retrocedat, iar directorului ADS Iaşi, unul.

Cele trei hectare de teren au fost evaluate în cursul anului 2005 la aproximativ 600.000 euro.

Anchetatorii au stabilit că avocatul Cristian Toni Baltag, care reprezenta interesele lui Forna, şi omul de afaceri Cristian Maftei au fost cei care au intermediat primirea terenului drept mită.

Astfel, Maftei ar fi urmat să cumpere la un preţ modic de la Forna trei hectare de teren, urmând să le vândă, iar banii i-ar fi revenit prefectului şi şefului ADS Iaşi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Popescu, Sava sau Isenko? Care e cel mai bun dintre cei trei super-portari ai Universităţii Craiova
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT