Fostul preşedinte al Pakistanului, generalul Pervez Musharraf, a murit

Pervez Musharraf a murit într-un spital din Emiratele Arabe. Fostul președinte pakistanez avea 79 de ani
Filip Stan
05 feb. 2023, 09:39
Fostul preşedinte al Pakistanului, generalul Pervez Musharraf, a murit

Generalul Pervez Musharraf a murit, duminică, 5 ianuarie, la vârsta de 79 de ani, după o lungă suferință, la Spitalul American din Dubai, potrivit unui comunicat al armatei pakistaneze, informează CNN.

Fostul preşedinte al Pakistanului, generalul Pervez Musharraf, a murit, după o lungă boală, la Spitalul American din Dubai, potrivit unui comunicat al armatei pakistaneze.

Accident cumplit la Reşiţa: Copilul de 14 ani lovit de copac se afla pe scaunul din dreapta
Într-o declaraţie trimisă CNN, oficiali militari de rang înalt şi-au exprimat „condoleanţe din inimă” la aflarea „tristei veşti” a decesului generalului Pervez Musharraf”.

„Allah să binecuvânteze sufletul plecat şi să dea putere familiei îndoliate”, se menţionează în declaraţie.

El a preluat puterea în Pakistan în 1999, în urma unei lovituri de stat, iar apoi a fost ales preşedinte în 2001 şi, ulterior, a fost reales în 2008.

Fostul lider pakistanez, care trăia într-un exil autoimpus în Dubai, în Emiratele Arabe Unite, a preluat puterea de la fostul prim-ministru Nawaz Sharif, după o lovitură de stat militară, în 1999, și s-a declarat președinte în 2001, rămânând în același timp șef al armatei.

Doliu în lumea teatrului. A murit actorul Mihai Bica, fost director al Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu
Mandatul său a fost marcat de două tentative de asasinat eșuate în 2003. În noiembrie 2007, el a declarat stare de urgență, a suspendat constituția, l-a înlocuit pe judecătorul-șef și a întrerupt posturile de televiziune independente. Musharraf a justificat deciziile prin lupta împotriva extremismului islamist în creștere.

Acțiunea a atras critici aspre din partea Statelor Unite și a susținătorilor democrației. Pakistanezii au cerut în mod deschis înlăturarea lui.

Sub presiunea Occidentului, Musharraf a ridicat ulterior starea de urgență și a convocat alegeri, organizate în februarie 2008, în care partidul său a fost învins. El a demisionat în august 2008

 

DailyBusiness
Adolescenții români care învață să fie responsabili și se angajează pe timpul verii. Ce vor să-și cumpere cu banii câștigați
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, devastatoare la Paris! A făcut furori cu rochia aleasă – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Video. Minunea de la Sinaia. Locul sfânt care a rămas neatins după furtuna devastatoare
Capital.ro
Doliu în televiziune. Marele prezentator a murit. Toți copiii l-au iubit. A fost un pionier
Playtech.ro
Anunţul momentului despre vremea în august! Va fi o lună cum nu am mai avut de ani de zile, spun meteorologii
DailyBusiness
Lene pe bani publici: bugetarii din România, codașii Europei la productivitate, arată un STUDIU al Uniunii Europene
Adevarul
Adolescenta care își jelea părinții în biserică, acuzată că i-a ucis cu sânge rece: elogiul care a ridicat suspiciuni
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Cele mai puternice cupluri din zodiac. Nativii care au toate șansele să îmbătrânească împreună
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
L-a părăsit când el era plecat de acasă. N-a avut nicio remușcare
kanald.ro
Cine sunt femeile celebre care au fost în viața lui Lucian Viziru. Cel mai dorit burlac din România a cucerit celebrități precum Catrinel Sandu sau Gabriela Spanic
Cancan.ro
Am aflat cine este bătrânelul bogătaș care a fost UMILIT de iubita tinerică în fața unui hotel din Monaco!
Playsport.ro
Bolojan schimbă harta României. Comasarea primăriilor din țară și reducerea...
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Obligatoriu pentru cei care dau de permis. E cea mai importantă regulă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Nici că-i pasă de gura lumii. Georgina a postat imagini din vacanța cu Cristiano Ronaldo, la câteva zile după scandalul absenței de la funeraliile lui Diogo Jota
stirilekanald.ro
VIDEO Primul caz de malarie luat din România. Pacientul, internat la Spitalul Victor Babeș
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Pensionarii care vor plăti 2.430 de lei pe an. Calcul exclusiv de la Casa de Pensii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Planta care alungă căpușele din curte. Ce ar trebui să ai neapărat în grădină ca să scapi de musafirii nepoftiți