Fostul preşedinte ICCJ Nicolae Popa, a cărui semnătură apare pe protocolul SRI-Parchetul General-ICCJ: Nu l-am văzut, nu l-am semnat

Fostul preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Nicolae Popa, a cărui semnătură apare pe protocolul de cooperare între SRI, Parchetul General şi Înalta Curte, făcut public luni, a declarat că va face tot ce depinde de el pentru a afla cum este posibil ca semnătura lui să apară pe document, în 2 septembrie 2009, în condiţiile în care el cu o zi înainte, pe 1 septembrie 2009, a depus la CSM cerere de pensionare şi a plecat definitiv din ICCJ. El susţine că nu a participat niciodată la vreo discuţie privind încheierea unui astfel de protocol, că nu ştie nimic despre acest document şi că nu l-a semnat, precizând că a vorbit cu actualul preşedinte al ICCJ, Cristina Tarcea, pentru a merge marţi să vadă documentul.
Iulian Tudor
18 iun. 2018, 19:36
Fostul preşedinte ICCJ Nicolae Popa, a cărui semnătură apare pe protocolul SRI-Parchetul General-ICCJ: Nu l-am văzut, nu l-am semnat

„Eu am văzut acest protocol doar prin intermediul presei. Pe 1 septembrie 2009 am formulat cererea de plecare din ICCJ, exact în ziua în care împlineam vârsta de pensionare, 70 de ani, iar documentul apare semnat de mine în 2 septembrie 2009. Mâine trec pe la doamna preşedinte a ICCJ, pe care am rugat-o să îmi pregătească un exemplar să-l văd. Va fi prima dată când o să îl văd. Dacă îl semnam trebuia să ştiu, înseamnă că îl cunosc, că l-am dezbătut. Eu la 1 septembrie 2009 m-am urcat în maşină de la Curte şi m-am prezentat la CSM cu cererea mea de pensionare. Mai aveam un an de mandat, dar aşa am hotărât, ca fix la 70 de ani să plec la pensie şi să las liber mandatul, şi aşa am făcut. Din acel moment, mi-a predat telefonul de la instituţie, mi-am luat documentele personale, iar în dosarul meu am făcut şi o propunere, ca în locul meu să rămână să conducă doamna vicepreşedinte Lidia Bărbulescu”, a declarat Nicolae Popa, luni seară, potrivit news.ro.

Fostul preşedinte al ICCJ a mai susţinut că el nu a participat niciodată la astfel de discuţii şi nu a semnat vreun astfel de protocol.

„Nu vă imaginaţi că am venit a doua zi după pensionare să semnez un asemenea document. E absurd. În 1 septembrie eu am spus la revedere la toată lumea, m-am dus la CSM cu cererea de pensionare şi am plecat definitiv de la instanţă”, a afirmat fostul preşedinte al ICCJ.

El a mai spus că marţi va merge la ICCJ pentru discuţii cu actualul preşedinte, Cristina Tarcea, căreia îi va cere şi o verificare internă.

„Am promis doamnei preşedinte Tarcea că mâine voi merge să vad acest protocol (…) să vedem dacă reuşim şi o verificare internă, să stabilim cum a putut fi posibil. (…) Am suficientă experiaenţă pentru a nu cădea într-o asemenea capcană (…) O să fac tot ce depinde de mine să văd cum s-a ajuns în aceasta situaţie”, a mai susţinut Nicolae Popa.

Protocolul de cooperare între SRI, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a fost declasificat, fiind publicat luni pe site-ul SRI. Pe document apar semnăturile lui George Maior, Laura Codruţa Kovesi şi Nicolae Popa.

Parchetul General, prima reacţie după desecretizarea protocolului SRI – ICCJ

Procololul a fost încheiat pentru „crearea unui sistem informatic sigur şi stabil, acreditat de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, necesar gestionării în condiţii de securitate şi operativitate maximă a informaţiilor în format electronic vehiculate în scopul îndeplinirii măsurilor” şi pentru „asigurarea de către S.R.I. a infrastructurii tehnice a sistemului necesară realizării activităţilor circumscrise domeniilor de cooperare”. Una dintre prevederi se referă la „punerea la dispoziţie – pe bază de reciprocitate, în limitele competenţelor părţilor – a informaţiilor, datelor, documentelor şi materialelor relevante şi utile pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, precum şi asigurarea protecţiei acestora, în zona de competenţă, în conformitate cu prevederile actelor normative oficiale şi interne în materie”.

Parchetul General a transmis, luni, că protocolul semnat cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cu Serviciul Român de Informaţii a vizat „exprimarea acordului instituţiilor pentru crearea unui sistem informatic şi de comunicaţii (SIC)” şi a încetat prin atingerea scopului pentru care a fost semnat, la 18 septembrie 2012, când Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat a aprobat documentaţia privind acreditarea de securitate a SIC. „Nu au fost încheiate acte adiţionale privind extinderea domeniului de cooperare sau acte de modificare a conţinutului protocolului”, au transmis reprezentanţii Parchetului General.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cine e Alexandru Bețivu, atacantul convocat în premieră la echipa națională
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT