Fostul purtător de cuvânt al lui MRU a făcut PR pentru Oltchim

Corina Vinţan, fost purtător de cuvânt al lui Mihai-Răzvan Ungureanu pe vremea când acesta era ministru de Externe, a încasat de la combinatul Oltchim 500.000 de euro pentru consultanţă media şi PR, relatează jurnalul.ro. Vinţan susţine că firma sa a încasat doar 55.000 de euro pentru contractul derulat în perioada februarie-iulie.
Romania TV
09 oct. 2012, 09:54
Fostul purtător de cuvânt al lui MRU a făcut PR pentru Oltchim

„Serviciile prestate de Links Associates pentru Oltchim sunt uzuale pentru o firmă care activează în domeniul comunicării„, susţine Corina Vinţan.

Firma lui Corina Vinţan s-a ocupat de promovarea Oltchim în media în vederea privatizării, „compania dorind să atragă atenţia investitorilor externi serioşi”.

Pentru suma amintită, compania Corinei Vinţan se angaja să redacteze comunicate de presă pentru Oltchim, să organizeze conferinţe de presă, materiale publicitare, interviuri.

Într-o intervenţie telefonică la România TV, Vinţan a caracterizat suma de 500.000 de euro drept „o fabulaţie”. „Contractul cu Oltchim a fost pe şase luni, s-a executat doar o parte din el. A fost în valoare de 55.000 de euro, la care s-au adăugat 76.000 de euro costurile evenimentelor pe care le-am organizat„, a declarat Corina Vinţan.

„A fost un contract pe care mi l-am dorit foarte mult. Oltchim era sub atacul unui acţionar minoritar ce încerca să submineze interesele combinatului. Nu am fi vrut ca acest combinat să fie preluat în mod ostil (…) Am crezut că se putea face ceva mult mai bine pentru salvarea combinatului”, a spus fosta purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe.

Vinţan a precizat că a lucrat îndeaproape cu fostul director de la Oltchim, Constantin Roibu, inclusiv pentru găsirea unui investitor strategic dispus să preia combinatul. La încheierea contractului, şi-ar fi exprimat interesul o companie importantă din Rusia şi una din ţările arabe. Ulterior, situaţia combinatului s-a deteriorat.

„Motivul a fost indiferenţa guvernului României faţă de situaţia Oltchim şi denigrarea în presă făcută de către PCC. Ulterior, băncile şi-au retras finanţarea, iar partenerii externi au început să aibă îndoieli privind managementul companiei”, a explicat Corina Vinţan.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Alcoolul nu dispare când crezi. Cât timp poate fi detectat după o bere sau un pahar de vin
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Ministerul surpriză în noul Guvern. Luca Niculescu a anunțat lista de miniștri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT